Câştigătoarea seriei Nord a Campionatului Judeţean va evolua până la urmă într-un eşalon superior. Asta, chiar dacă FC Tileagd nu avea drept de promovare, deoarece, în urmă cu două sezoane, s-a retras din campionat. Tilegdanii au încheiat un contract de asociere cu FC Bihor, club care, din raţiuni financiare, nu a mai dorit să înscrie echipa a doua în Divizia D. În scripte, echipa se va numi FC Bihor Tileagd şi va fi pregătită de Viorel Abrudan, până nu demult şef al Centrului de Copii şi Juniori la clubul fanion al judeţului. "Hârtiile au fost întocmite şi ne-am înţeles cu FC Bihor asupra unui contract de asociere pe doi ani, cu opţiune de prelungire. În baza acestei înţelegeri vom fi ajutaţi cu 5-6 jucători aflaţi sub contract cu echipa orădeană", a spus Cristian Pirtea, preşedintele clubului din Tileagd. Într-o primă fază, vor fi "direcţionaţi" spre noua divizionară D Coborzan, Avram, Bulz, Călin Siminic şi Magda. Tot de la echipa secundă au mai fost propuşi Chebeleu şi Şarkadi, dar ei nu vor fi reţinuţi în lot. Există posibilitatea ca la jocurile oficiale să participe mai Lupo şi Balea, în eventualitatea în care nu vor "prinde" prima echipă a FC Bihorului. Datorită incertitudinii care plana asupra eşalonului în care urma să evolueze, FC Bihor Tileagd a început pregătirea şi a disputat primul amical, abia la sfârşitul săptămânii trecute. Adversară i-a fost Frontiera Oradea, învingătoare cu 3-2, la capătul unui joc disputat pe durata a trei reprize a câte 30 de minute. Pentru Tileagd au marcat C. Mladin şi S. Mladin, golurile Frontierei, care, la un moment dat, a condus cu 3-0, fiind marcate de Pereţ 2 şi Ilisie. FC Tileagd: C. Mladin - Coborzan, Avram, Bulz, Boka, Gomboş, Herman, Toth, Chebeleu, Iabloski, Nan. Au mai intrat: Cioban, Opriş, Nicoruţ, R. Şarkadi, Iancu, Ciorba, S. Mladin, F. Szabo. Frontiera: Toderaş - Lăzău, Eleneş, Bara, Alb, Ilisie, Paşc, Pop, Trifa, Pereţ, Lazăr. Au mai evoluat: Ungur, Peter, Ştiube, Cheregi , Satmari, Hodişan, Teglaş. FC Bihor Tileagd îşi propune o clasare în primele şase locuri. Pe lângă câţiva sponsori, activitatea echipei este susţinută de Primăria şi Consiliul Local Tileagd, care au alocat pentru participarea în Divizia D aproximativ 300 de milioane lei vechi.