De 15 ani Clubul sportiv „Voinţa” Oradea alcătuieşte clasamente la sfârşit de an competiţional pentru a evidenţia pe cei care, prin efortul lor, au reuşit să urce în clasamentele naţionale, devenind astfel un fel de modele pentru mai tinerii lor colegi de club care doresc să le calce pe urme. 

Biruit-au gândul... să alcătuim un top 10 şi pentru 2016, misiune deloc uşoară odată cu plecarea masivă a tenismenilor clubului la noua înfiinţata secţie de tenis a Clubului Sportiv Municipal. Însă cei care au făcut posibilă alcătuirea acestui clasament au fost jucătorii din comunele Şuncuiuş şi Vadu Crişului, legitimaţi din acest an la Clubul Sportiv „Voinţa” Oradea. Nădăjduim că ei sunt cei care vor da un nou impuls activităţii de performanţă din cadrul clubului, sau cum, aşa de frumos spun Sfinţii Părinţi, ne vor ajuta să punem început bun.  

 

1. Cormoş Giana

2. Urda Ionuţ

3. Bulzan Teodor Mihail

4. Marian Vlad

5. Fabian Diana Gabriela

6. Şchiop Camelia

7. Bodea Celia Aida

8. Dombi Betina

9. Ţinc Adelin Petru

10. Lazău Narcis Alexandru

 

     P.S. Pentru alcătuirea ierarhiei pe 2016 am dat o fugă la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” ca să arunc o privire în arhivă. În primul clasament alcătuit în 2001, lidera este Ina Danciu, campioana de la Paris, Bordeaux, Nantes, urmată de nume importante, la vremea aceea în tenisul juvenil din România, componenţi ai loturilor naţionale şi olimpice. Printre ei l-am găsit pe... baschetbalistul Titus Nicoară, cu patru turnee naţionale câştigate în acel an, numărul total de victorii în turneele din ţară ale primilor 10 tenismeni ai clubului în anul 2001 fiind de 39! (nota bene!)