Componentă a Seriei a 6-a din Liga a III-a la fotbal, CF Bihorul Beiuş îşi continuă pregătirile. În partida amicală susţinută miercuri, la Mizieş, în faţa formaţiei FC Bihor II Oradea, şi încheiată la egalitate, 1-1, antrenorul beiuşenilor, Rudy Kovacs, a mai testat câţiva jucători.
Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
Jardel, în liga a IV-a braziliană
La 36 de ani, Mario Jardel nu vrea să renunţe la fotbal. Atacantul brazilian a semnat un contract pe 6 luni cu Esporte Club Flamengo Piauiense, care activează în liga a patra braziliană.
- 22 Ianuarie 2010
- Citeste
Beiuş - Piaţa e pe plus şi va avea o nouă hală de lactate!
Pentru că, în sfârşit, au început lucrările la noua hală de lactate, i-am solicitat un interviu lui Dan Ardelean, şeful Pieţei agro-alimentare din Beiuş. Interlocutorul nostru a precizat, din capul locului, că în anul 2009 s-a înregistrat, la piaţă, un profit de un 1,4 miliarde de lei vechi.
- 22 Ianuarie 2010
- Citeste
Când vor dori să ne ia cu japca şi numele?
Repet vorba unui indian american bătrân, care le-a replicat albilor: "Când aţi venit aici la noi, pe continent, voi aveaţi sub braţ Biblia, iar noi, pământul de sub picioare. Ne-aţi rugat să închidem ochii şi să ne rugăm împreună. Când am deschis ochii, noi aveam în braţe Biblia, iar voi eraţi stăpâni pe pământurile noastre."
- 22 Ianuarie 2010
- Citeste
ASCO, la ora bilanţului
În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută ieri de conducerea Administraţiei Sociale Comunitare Oradea, în sala "Traian Moşoiu" a Primăriei, a fost prezentată structura şi evoluţia bugetului pe anul 2008.
- 22 Ianuarie 2010
- Citeste
Agenda politică
- 22 Ianuarie 2010
- Citeste
Universitatea din Oradea - La Şcoala Doctorală vistieria e cam goală
La Universitatea din Oradea, Şcoala Doctorală funcţionează din anul 1990, când doar doi profesori aveau calitatea de conducători de doctorat şi coordonau aproximativ 20 de doctoranzi. În prezent, sunt 48 de profesori care îndrumă activitatea de cercetare a peste 700 de doctoranzi în cele 10 domenii: biologie, geografie, istorie, filosofie, sociologie, economie, medicină, inginerie electrică, inginerie energetică, inginerie industrială.
- 22 Ianuarie 2010
- Citeste
Agenda culturală
- 22 Ianuarie 2010
- Citeste
Solicitarea subvenţiilor pe unitatea de suprafaţă - Utilizarea sistemului informatic pentru depunerea cererilor la APIA
Centrul Judeţean Bihor al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început, ieri, instruirea marilor fermieri din judeţ pentru însuşirea şi utilizarea de către aceştia a Programului informatic IPA ONLINE. Prin intermediul acestui program se poate proceda, într-o primă etapă, la depunerea online, în sistem electronic, a cererilor de finanţare pe unitatea de suprafaţă (la hectar).
- 22 Ianuarie 2010
- Citeste
În construcţii, salariaţi mai puţini
Numărul angajaţilor din sectorul construcţiilor a scăzut în 2009 cu 70.000, de la 420.000 de salariaţi la începutul anului la 350.000, şi continuă să se reducă, a declarat preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO).
- 22 Ianuarie 2010
- Citeste


