Treizeci de persoane anchetate în cursul anului trecut şi chiar arestate de procurorii orădeni au fost achitate de instanţele de judecată, fie scăpând basma curată de acuzaţiile care li s-au adus, fie alegându-se doar cu o amendă administrativă. Potrivit lui Viorel Gavra, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, nu întotdeauna achitările au fost imputabile subalternilor săi...

 

Conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a prezentat, ieri, bilanţul de activitate al parchetelor din judeţul nostru pe anul 2009, prim-procurorul Viorel Gavra subliniind şi aspectele negative ale muncii magistraţilor. „Bilele negre sunt achitările şi restituirile. În 2009 au fost achitate 30 de persoane, în 23 de dosare, mai puţine decât în 2008 când au fost achitate 42 de persoane. Faţă de opt inculpaţi judecătorii au dispus amenda administrativă, iar ceilalţi 22 au fost achitaţi pentru că fapta nu există, nu este infracţiune, nu a fost comisă de acuzat sau au existat circumstanţe care înlătură caracterul penal. Dintre persoanele achitate, două au fost cercetate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor", a precizat procurorul Viorel Gavra. Unul dintre cei care a fost achitat este Emil Bot, arestat în 2007 pentru un omor comis asupra unui pensionar din Leş. Deşi a recunoscut fapta, bărbatul le-a spus anchetatorilor mai multe variante, fie că a comis crima singur, fie că au mai participat şi alte persoane. Ulterior s-a dovedit că nu el este ucigaşul. Un alt bărbat care a scăpat face parte dintr-un grup mai mare de hoţi de motorină din vagoane care acţionau în Episcopia Bihor. Trecând peste aspectele negative, conducerea Parchetului Bihor a subliniat că, în 2009, activitatea procurorilor bihoreni a crescut atât calitativ, cât şi cantitativ. Spre exemplu, la Parchetul de pe lângă Tribunal au fost soluţionate 1157 de dosare penale, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea au fost soluţionate 7581 de cauze, la Beiuş - 1309, la Aleşd - 980, la Salonta - 849, iar la Marghita - alte 1534. „Avem o problemă cu fluctuaţiile de personal şi cu numărul mic de procurori. La Parchetul Oradea de acum încolo vor pleca şapte persoane şi vom primi în schimb doar un procuror. De altfel, în afara prim-procurorului, aici toţi sunt stagiari. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor lucrează cu trei procurori, iar la Salonta au fost perioade anul trecut în care a lucrat doar şeful de parchet şi un procuror. La Beiuş există totuşi schema completă", a precizat Viorel Gavra.