Volumul „Latinitate, Romanitate, Românitate”, publicat la Chișinău, în acest an, și coordonat de conf. univ. dr. habil. Liliana Rotaru, a fost prezentat, miercuri, 13 iulie, și la Oradea.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
La Monumentul Eroilor Francezi, de Ziua Națională a Franței - Manifestare omagială
Astăzi, 14 iulie, de la ora 11.00, la Monumentul Eroilor Francezi, situat în parcul 1 Decembrie, va avea loc o manifestare omagială dedicată Zilei Naționale a Franței.
- 13 Iulie 2022
- Citeste
Profesorii orădeni se vor școli în digitalizare - O nouă eră în predarea la clasă
Repetat atât de des, cuvântul digitalizare a ajuns să fie aproape golit de conținut. O marotă, care, pentru posibilitățile de rând ale școlilor, se pierde undeva, într-un orizont îndepărtat.
- 13 Iulie 2022
- Citeste
Atelierele continuă la Muzeul Ţării Crişurilor - Liber la înscrieri
Muzeul Ţării Crişurilor informează orădenii că ateliere estivale continuă şi săptămâna viitoare, când cei mici pot alege între Vânătoarea de comori, prietenia cu dragonul bărbos, sau plante şi ale lor secrete.
- 13 Iulie 2022
- Citeste
Căbeşti. „Între teluric și celest” & Festivalul SculptFEST - Tabăra Naţională de Sculptură
Comuna Căbești din judeţul Bihor va deveni, la finalul lunii iulie, centrul rural al sculpturii în România. Pentru prima dată în istoria sa recentă, comuna Căbești găzduiește un eveniment cultural de calibru național: Tabăra Naţională de Sculptură Între teluric şi celest & SculptFest.
- 13 Iulie 2022
- Citeste
În zona Padiş – Glăvoi - „Refugiu” inedit cu peste 300 de cărţi
Biblioteca mobilă a ajuns şi în zona Padiş – Glăvoi din Munţii Apuseni. Aceasta este amenajată într-un „Igloo al Vieţii”, amplasat în vecinătatea postului Salvamont al Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor. Peste 300 de cărţi se găsesc în acest „refugiu” inedit.
- 13 Iulie 2022
- Citeste
Peste 31 tone de deşeuri - Oprite la PTF Borș II
Trei autocamioane încărcate cu peste 30.000 de kilograme de cauciucuri uzate şi haine second hand au fost oprite la intrarea în ţară, după ce şoferii nu au putut prezenta actele necesare.
- 13 Iulie 2022
- Citeste
Beiuș. Încă 22 de burse „Generația ‘85” au fost acordate!
Recent, Asociația „Bunul Samaritean” Beiuș, operatorul programului de burse de merit oferite cu contribuția promoției ’85 de vulcaniști, a răsplătit performanțele obținute la olimpiadele și concursurile școlare de absolvenții celor patru școli din urbe.
- 13 Iulie 2022
- Citeste
Şoferul maşinii care a intrat pe contrasens avea permisul anulat - Accident mortal pe DN79
O femeie în vârstă de 25 de ani a murit, iar un copil de doi ani și un bărbat sunt în stare critică, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un TIR, marți seara, pe DN 79, în Nojorid. Potrivit poliţiştilor, bărbatul aflat la volanul autoturismului avea permisul anulat.
- 13 Iulie 2022
- Citeste
În perioada ianuarie-iunie, pe drumurile județene - Peste 90 de tone de deșeuri adunate
În primele șase luni ale anului 2022 au fost strânse 92,5 tone de deșeuri în Bihor de pe marginea drumurilor județene și din refugiile mijloacelor de transport în comun.
- 12 Iulie 2022
- Citeste


