După ce în luna iunie, în cadrul proiectului Erasmus+ cu titlul „Competențe în proiectarea aplicațiilor, o șansă pentru viitor!”, ce se derulează în perioada 2020-2022 la CN „Avram Iancu” Ștei, prima mobilitate de proiect a avut loc în Spania, iată, următoarea mobilitate de proiect se va derula în Cipru.
Titlurile zilei
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
-
Zi de rugăciune, binecuvântare și recunoștință la Mănăstirea Izbuc: Părintele stareț Mihail Tărău, omagiat la împlinirea a 31 de ani de slujire
Duminică, 1 noiembrie 2026, Mănăstirea Izbuc, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite așezăminte monahale din Episcopia Oradiei, a devenit din nou loc de întâlnire a credinței, rugăciunii și comuniunii duhovnicești. O mulțime de credincioși, veniți din diferite regiuni ale țării, au trecut pragul sfintei mănăstiri pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Taina Sfântului Maslu și la rugăciunile de dezlegare și binecuvântare, săvârșite potrivit tradiției statornicite în prima duminică a fiecărei luni.
-
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție
Prefectul liberal al județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție. La final de mandat, fostul prefect a transmis un Raport de activitate. Noul prefect al județului este pesedistul Emilian Pavel.
-
Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh - Lucrări de modernizare
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
-
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice - Demarează pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
-
Doina Ruști vine la Oradea pentru prima ediție a Bookfestului cu noul ei roman - Matuf, peruchierul
Invitată la Bookfest Oradea, Doina Ruști se va întâlni cu publicul cititor vineri, 6 noiembrie, la ora 12.00, la Sinagoga Neologă Sion. Alături de Doina Ruști se va afla Lidia Bodea, din partea Editurii Humanitas.
Proiect Erasmus+, la școala din Remetea - Teatru și schimburi culturale
Școala Gimnazială Nr. 1 Remetea este una dintre unitățile de învățământ din mediul rural bihorean care a participat la un număr record de proiecte Erasmus+, actualmente aflându-se în derulare nu mai puțin de trei astfel de activități cu finanțare europeană.
- 05 Decembrie 2021
- Citeste
Eveniment editorial - Lansarea volumului „Cazemata”
Lansarea volumului „Cazemata”, semnat de col. (r.) dr. Constantin Moșincat, a avut loc pe data de 3 decembrie, la Biblioteca Virtuală Elit din Oradea, de pe B-dul Dacia (fostă filială Dacia a Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai).
- 05 Decembrie 2021
- Citeste
Sărbătorile bat la geam - Sfântul Nicolae - Făcătorul de minuni
Luni, 6 decembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Nicolae, patronul Greciei, Rusiei şi al multor oraşe din Apusul Europei. Este unul din cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, datorită numeroaselor minuni săvârşite atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa, fiind supranumit „Făcătorul de Minuni”, păstrând şi rolul de Moş pentru copii.
- 05 Decembrie 2021
- Citeste
Avocatul Crișanei - Scrisoarea de garanție bancară. Caracterul executoriu. Condiții. Opinia ICCJ
În cadrul Monitorului Oficial al României, Partea I, nr. 1051 din 3 noiembrie 2021, a fost publicată Decizia nr. 43/2021 pronunţată de către Înalta Curte de casaţie şi Justiţie legal constituită în cadrul completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care viza sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 643/1/2021, fiind stabilit faptul că - “Admite sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 34.108/299/2013* și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2.279 și ale art. 2.321 din Codul civil, coroborate cu art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, scrisoarea de garanție emisă de o instituție de credit constituie titlu executoriu numai dacă aceasta este emisă în garantarea unui contract de credit”.
- 05 Decembrie 2021
- Citeste
Covid-19 în weekend - 203 cazuri noi și 18 decese în Bihor
Weekend cu un număr important de decese cauzate de Covid-19 și de afecțiuni asociate coronavirusului, atât în Bihor cât și la nivel național. În cele trei zile de weekend, în Bihor au fost înregistrate 203 cazuri noi și peste 18 decese. Incidența a scăzut însă atât în Oradea (cu 0,41 cazuri la mie) cât și în Bihor (cu 0,34 cazuri la mie).
- 05 Decembrie 2021
- Citeste
De ce poartă Moș Crăciun un costum roșu?
În ziua de astăzi, Moș Crăciun este bătrânul vesel, cu părul alb și pufos și obrajii roșii, care aduce cadouri copiilor din întreaga lume în noaptea de Ajun. Cu toate acestea, puțini copii vor fi conștienți de originile lui Moș Crăciun și de motivul pentru care acesta le aduce o sanie plină de jucării.
- 05 Decembrie 2021
- Citeste
Eșecul pianistului Thurzó Zoltán - O lecție despre curajul de a ținti sus
După 77 de ore, 40 de minute și 43 de secunde, din cele 6 zile și 6 nopți pe care ar fi trebuit să le petreacă concertând încontinuu la pian, Thurzó Zoltán a renunțat din cauza unor probleme de sănătate. A devenit totuși singurul român care a cântat toate sonatele lui Mozart în același concert.
- 04 Decembrie 2021
- Citeste
Doar 52 de școli și grădinițe mai învață on-line!
Inspectoratul Școlar Județean Bihor a actualizat în această săptămână, în urma centralizării raportărilor din unitățile de învățământ preuniversitar, baza de date cu rata de vaccinare a personalului din unitățile de învățământ de la nivelul județului Bihor, corelată cu rata de incidență.
- 03 Decembrie 2021
- Citeste
Oradea - Autobuz electric în teste
La OTL se află în teste autobuzul 100% electric Man Lion’s City 12E. Acesta va circula începând de sâmbătă, 4 decembrie, pe străzile din municipiul Oradea.
- 03 Decembrie 2021
- Citeste


