Luni, 13 septembrie, ca peste tot în țară, și la Beiuș a sunat clopoțelul. Miile de elevi și sutele de dascăli, care formează comunitatea școlară beiușeană, s-au reunit luni cu speranța că în acest an școlar prezența fizică la cursuri va redeveni o caracteristică a normalității.
Titlurile zilei
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
-
Proiect în consultare publică - Actualizarea regulamentului parcărilor publice stradale Primăria Oradea a publicat în transparență decizională proiectul noului Regulament de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice stradale și a ocupării domeniului public din municipiu.
-
Zilele Carierei la Universitatea din Oradea - „Târgul de Voluntariat” a atras sute de tineri
Prima zi a evenimentului „Zilele Carierei” a fost dedicată voluntariatului. După cum remarca unul dintre organizatori, conf. univ. dr. Julien Kiss, „Interesul studenților pentru a lucra într-o organizație neguvernamentală s-a ridicat mult peste așteptări”.
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
Vadu Crişului. Început de an şcolar la Colegiul Tehnic - Învăţând pe alţii, vei învăţa tu însuţi”
Luni dimineața și-a deschis porțile și Colegiul Tehnic din Vadu Crișului. În acest an școlar, 870 de elevi vor frecventa orele de curs la această instituție.
- 14 Septembrie 2021
- Citeste
Liceul Don Orione. Clopoțelul a sunat mai devreme - Un nou început de an școlar
În acest an, clopoțelul care marchează deschiderea anului școlar a sunat mai devreme la Liceul „Don Orione” din Oradea. Deși ne aflăm încă sub presiunea măsurilor de siguranță, Liceul „Don Orione” a găsit formula prin care elevii să se poată bucura de un eveniment festiv, dedicat deschiderii anului școlar.
- 14 Septembrie 2021
- Citeste
Let’s Do It România - Orădenii, chemaţi la ecologizare
Proiectul Let’s Do It, România!, cea mai mare acțiune de colectare a gunoaielor, continuă, acţiunile de ecologizare fiind programate în acest sfârşit de săptămână. Primăria Oradea, parteneră în proiect, aşteaptă voluntari sâmbătă, 18 septembrie, ora 9.00, în parcarea Lotus Center.
- 14 Septembrie 2021
- Citeste
Elevi bihoreni „echipaţi” prin Fondul de Burse - Sprijiniţi să nu abandoneze şcoala
Şi în acest an, Fundaţia Comunitară Oradea a încurajat copiii din familii defavorizate sau marginalizate social să-şi continue studiile. Astfel, 45 de copii au primit rechizite, încălţăminte şi haine pentru a putea merge la şcoală.
- 14 Septembrie 2021
- Citeste
Poliţia Bihoreană recrutează din sursă externă - Se caută ajutori de şef de post
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor organizează concurs pentru ocuparea a 11 posturi vacante de ajutor șef de post, specialitatea ordine publică, prin încadrare directă din sursă externă.
- 14 Septembrie 2021
- Citeste
La 360 de ani de la editarea Bibliei în Oradea - Expoziția „În atelierul lui Dumnezeu”
Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal invită publicul larg să viziteze expoziția „În atelierul lui Dumnezeu”, inaugurată la împlinirea a 360 de ani de la editarea Bibliei în Oradea. Expoziția prezintă lucrările ceramistului și sculptorului Árpád Zsombori.
- 13 Septembrie 2021
- Citeste
Sâmbătă, 18 septembrie, trenul „Connecting Europe Express” - Ajunge la Oradea
Trenul denumit simbolic „Connecting Europe Express”, care a plecat pe 2 septembrie de la Lisabona, va ajunge la Oradea, sâmbătă, 18 septembrie, la ora 21.21, unde va staționa aproximativ 55 de minute. La ora 22.16, trenul îşi va continua drumul european, destinaţia finală fiind Paris, unde va ajunge în data de 7 octombrie.
- 13 Septembrie 2021
- Citeste
Pompierii au sărbătorit, alături de cetățeni, la toate subunitățile din Bihor - „Ziua Pompierilor din România”
Cu prilejul „Zilei Pompierilor din România", echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" al judeţului Bihor au avut, luni, 13 septembrie, pe lângă misiunile specifice desfășurate în permanență, și una specială: aceea de a sărbători această zi aniversară.
- 13 Septembrie 2021
- Citeste
Bilanţ al fostului ministru al Sănătăţii - Regretă nefinalizarea proiectelor începute
Orădeanca Ioana Mihăilă, a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul USR PLUS Bihor, un bilanţ al activităţii desfăşurate în fruntea ministerului Sănătăţii, menţionând că cel mai mare regret este legat de nefinalizarea proiectelor începute. În schimb, principala satisfacţie se referă la reglementarea piaţei medicamentelor deficitare.
- 13 Septembrie 2021
- Citeste


