Aproximativ patru mii de suporteri au fost prezenţi, marţi seară, în tribunele stadionului "Ataturk" din Bursa, pentru a asista la primul antrenament pe care Gheorghe Hagi l-a condus la echipa Bursaspor. Suporterii i-au chemat pe românii Hagi, Iulian Miu, Cornel Frăs
Titlurile zilei
-
Sute de copii au trecut pragul subunităților ISU Bihor - „Școala Altfel - Prețuiți Viața!”
Peste 860 de elevi și preșcolari s-au înscris la activitățile de prevenire și pregătire pentru situații de urgență organizate de pompierii bihoreni în cadrul „Școlii Altfel - Prețuiți Viața!”.
-
Precizări privind închiderea balcoanelor la blocurile de locuințe în Oradea - Soluții de intrare în legalitate
Primăria Oradea lucrează în prezent la elaborarea unei proceduri prin care vor fi stabilite condițiile și modalitățile de intrare în legalitate a balcoanelor închise fără autorizație, în situațiile în care reglementările urbanistice permit acest lucru.
-
Până acum, 250 de seniori au participat la program - Noi cursuri gratuite de digitalizare
După succesul de care s-a bucurat programul de digitalizare, la care au participat până acum peste 250 de seniori, Direcția de Asistență Socială Oradea dă startul unor noi cursuri gratuite, dedicate persoanelor vârstnice care își doresc să folosească telefonul mobil cu mai multă încredere și să descopere avantajele tehnologiei în viața de zi cu zi.
-
Bucuria de a duce mai departe cultura tradițională - Peste 7.000 de participanți la „Higheghe și vin”
Cea de-a doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor, cu susținerea Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, danțului, portului popular și tradițiilor bihorene.
-
A doua etapă a programului național. Școlile și liceele din Oradea pot obține pentru elevi - Burse digitale pe viață
Unitățile de învățământ din Oradea pot solicita pachete de câte trei burse digitale complete, fără costuri. Bursele acoperă toate materiile pentru clasele III-XII și pregătirea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, pe baza metodei RICAR.
-
Elevii Liceului de Arte, în vizită educațională - Lecție de chimie și inspirație
Elevii claselor a IX-a, a X-a B, C și D, de la Liceul de Arte Oradea, au participat, în cadrul programului „Școala Altfel”, la o activitate educativă deosebită la Barshaker Oradea.
România - pe locul 17 în ierarhia mondială la rugby
Echipa naţională de rugby a României ocupă, cu un total de 383 de puncte, locul 17 în clasamentul mondial, alcătuit cu exact 100 de zile înainte de debutul Cupei Mondiale din Australia. Pentru a cincea oară consecutiv, România va fi prezentă la C
- 03 Iulie 2003
- Citeste
Bratu şi Tamaş, doriţi de Galatasaray
Rapidistul Florin Bratu (în foto) şi dinamovistul Gabriel Tamaş sunt pe punctul de a ajunge la un acord cu gruparea turcă Galatasaray, cu care vor semna contracte în următoarele două zile, a anunţat cotidianul "Fanatik". "Vedetele lui Fatih Terim au fost sta
- 03 Iulie 2003
- Citeste
Chivu ar putea continua cu Ajax
Agentul Andrea Pretti, reprezentantul impresarului Ioan Becali în Italia, a declarat că fundaşul român Cristian Chivu ar putea rămâne la echipa olandeză Ajax Amsterdam. "Cred că, în cele din urmă, Chivu ar putea rămâne la Ajax. Inter a
- 03 Iulie 2003
- Citeste
Mergea a ajuns în turul III la Wimbledon
Jucătorul român Florin Mergea s-a calificat, marţi, în turul al treilea al competiţiei rezervate juniorilor în cadrul turneului de Mare Slam de la Wimbledon. Mergea, cap de serie numărul 6, s-a impus, cu scorul de 6-2, 7-6 (7/5), în faţa tenismanului
- 03 Iulie 2003
- Citeste
Royal Kwon Oradea - pe locul III la Cupa Naţională de Taekwon-Do
Între 26-30 iunie, în municipiul Baia Mare, s-a desfăşurat Cupa Naţională de Taekwon-Do, competiţie organizată de Federaţia Română de Taekwon-Do şi CS Gi-Do Baia Mare. Printre invitaţii acestui concurs s-a numărat şi pre
- 03 Iulie 2003
- Citeste
Interceptările convorbirilor telefonice, doar cu acordul instanţei
Interceptările şi înregistrările pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri ori comunicări se vor efectua cu autorizare motivată a instanţei, la cererea procurorului, potrivit noului Cod de procedură penală, intrat &i
- 03 Iulie 2003
- Citeste
Minorii între 14 şi 16 ani pot fi arestaţi doar pentru infracţiuni cu pedepse mai mari de 10 ani
Minorii între 14 şi 16 ani nu pot fi arestaţi decât pentru infracţiuni care se pedepsesc cu închisoarea de peste zece ani sau pe viaţă, în cazul în care o altă măsură preventivă nu este suficientă. Durata arestării
- 03 Iulie 2003
- Citeste
Cea mai înaltă clădire din lume se află în Taiwan
A fost terminată construcţia celei mai înalte clădiri din lume, care se află în Taiwan, dar nu va fi dată în folosinţă decât toamna viitoare, transmite DPA. Preşedintele Chen Shui-bian a prezidat ceremonia de inaugurare a acestei cl&
- 03 Iulie 2003
- Citeste
Popularitatea premierului britanic este în scădere
Britanicii nu mai au încredere în premierul Tony Blair şi sunt pesimişti în legătură cu proiectele de reformă a serviciilor publice, se arată într-un sondaj de opinie, realizat de institutul Mori şi publicat marţi, în ediţia
- 03 Iulie 2003
- Citeste


