Peste 1.800 de persoane au fost legitimate, 407 societăți comerciale și mijloace de transport au fost verificate în 24 de ore, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Pentru a salva viața unei fetițe de 10 ani - Orădenii sunt rugaţi să doneze sânge
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Oradea, face un apel către orădeni să doneze sânge luni, 23 noiembrie, de la ora 10.00, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Oradea. Apelul este pentru cazul micuței Andra Hadade, în vârstă de 10 ani, care este diagnosticată cu o formă severă de anemie aplastică, aflându-se momentan la ATI, Pediatrie 1, Cluj-Napoca.
- 20 Noiembrie 2020
- Citeste
Covid-19 în Bihor - 238 de cazuri noi și niciun deces
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de joi până vineri dimineața, cu 238. La nivel național s-au înregistrat 9.272 de cazuri și 160 de decese.
- 20 Noiembrie 2020
- Citeste
Amenajarea piaţetei de pe strada Independenţei - Votaţi proiectul preferat
Orădenii mai pot vota până duminică, 22 noiembrie, inclusiv, unul din cele șase proiecte de amenajare a piațetei Independenței.
- 20 Noiembrie 2020
- Citeste
Sălile de sport, centre de vaccinare anti-Covid!
Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID în România, a afirmat pentru hotnews.ro. că în sălile de sport din România vor fi amenajate centre de vaccinare anti-Covid 19.
- 20 Noiembrie 2020
- Citeste
Incendii în Oradea, Ciocaia și Galoșpetreu - Sezonul incidentelor casnice
Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, Stației Săcueni și Stației Valea lui Mihai au acționat pentru stingerea incendiilor produse în localitățile Oradea, Ciocaia și Galoșpetreu.
- 19 Noiembrie 2020
- Citeste
CJ Bihor impune indicatori de performanţă primăriilor - Criterii pentru acordarea banilor
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat că pentru a se realiza schimbarea la faţă a judeţului, trebuie ca administraţiile locale să se implice. Pentru a-i „încuraja”, conducerea CJ Bihor propune 12 indicatori de performanţă pe baza cărora vor fi făcute alocările de fonduri către primării anul viitor.
- 19 Noiembrie 2020
- Citeste
CJ Bihor. Pregătiri pentru realizarea a trei centuri ocolitoare - Protocoale cu primăriile Aleşd, Beiuş şi Sânmartin
Consiliul Județean Bihor pregătește semnarea a trei protocoale de colaborare cu Primăriile Aleșd, Beiuș și Sânmartin pentru realizarea centurilor ocolitoare a acestor localități.
- 19 Noiembrie 2020
- Citeste
120 parcări de domiciliu - Strada Sovata a fost asfaltată
Strada Sovata a fost asfaltată pe tronsonul cuprins între girația de lângă Podul Carol (zona magazinului Profi) înspre Podul Densusianu, până la intersecția cu strada Aluminei, urmând ca intersecția cu str. Aluminei să fie gata în cursul săptămânii viitoare.
- 19 Noiembrie 2020
- Citeste
O nouă reorganizare de personal la Consiliul Judeţean Bihor - 7 instituţii reduse cu 70%
Noua conducere a Consiliului Judeţean Bihor a anunţat ieri reorganizarea a şapte instituţii din subordine. Potrivit vicepreşedintelui Călin Gal, cele şapte instituţii vizate pierd 70% din personal, în total, suma ce va fi economisită ridicându-se la aproximativ 1,2 milioane de euro pe an.
- 19 Noiembrie 2020
- Citeste


