La final de mandat, Ioan Mihaiu a prezentat ieri un bilanţ al activităţii sale în cei doi ani şi jumătate petrecuţi în fruntea Instituţiei Prefectului judeţului Bihor. Potrivit lui Mihaiu, a fost „o perioadă plină de lecții și provocări”, dar că, în general, a trecut cu bine peste problemele apărute.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Parcarea subterană din Piața Emanuil Gojdu - Proiectul tehnic, finalizat
Municipalitatea orădeană a finalizat etapa de proiectare pentru parcarea subterană de tip Park and Ride în Piața Emanuil Gojdu, care va fi construită în jurul Catedralei Ortodoxe.
- 17 Decembrie 2019
- Citeste
Abrogarea pensiilor speciale şi majorarea alocaţiilor pentru copii - Raport de adoptare
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a votat ieri două rapoarte prin care se elimnă pensiile speciale, cu excepţia militarilor şi poliţiştilor, precum şi dublarea alocaţiilor pentru copii.
- 17 Decembrie 2019
- Citeste
Pe drumul de legătură dintre Podgoria și Fughiu - Circulaţie temporar închisă
În perioada 19-21 decembrie, în intervalul orar 9.00-19.00, circulația rutieră va fi închisă pe drumul de legătură dintre cartierul Podgoria şi satul Fughiu.
- 17 Decembrie 2019
- Citeste
Incendiu la Palatul de Justiție din Oradea - Dosare făcute scrum
Un incendiu a izbucnit, ieri, la Palatul de Justiţie din Oradea, flăcările afectând arhiva Judecătoriei Oradea. Mai multe dosare au fost arse, focul fiind stins rapid de către personalul instanţei, până la sosirea pompierilor.
- 17 Decembrie 2019
- Citeste
Mâine, 19 decembrie, la Filarmonica orădeană - Ultimul concert din acest an
Filarmonica orădeană propune spre audiere patru capodopere, cu prilejul ultimului concert din acest an, eveniment dedicat sărbătorii Crăciunului.
- 17 Decembrie 2019
- Citeste
Ștei. Asociația Salvatorilor Montani - Final de an cu iz aniversar
La finalul săptămânii trecute, Asociația Salvatorilor Montani Ștei (ASMȘ) a avut ultima întâlnire anuală, fapt ce s-a constituit într-o adevărată sărbătoare prilejuită de aniversarea a 14 ani de existență a asociației sub această titulatură la poalele Munților Apuseni.
- 17 Decembrie 2019
- Citeste
1989 – anul căderii regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est - Evenimentele din decembrie, după 30 de ani (II)
La primele ore ale zilei de 22 decembrie 1989, marile uzine bucureştene îşi încetează activitatea. Grupuri masive de muncitori de la Griviţa Roşie, Vulcan, 23 August, Pipera, Republica, Întreprinderea de Maşini Unelte şi Ansamble Bucureşti se îndreaptă spre centrul Capitalei.
- 17 Decembrie 2019
- Citeste
Scriitorul Mircea Pricăjan la o nouă lansare de carte - „Perseidele”, primul volum de proză scurtă
Vineri, 20 decembrie, începând cu ora 17.00, la Librăria Humanitas Oradea, va avea loc lansarea celei mai recente cărți a scriitorului Mircea Pricăjan.
- 17 Decembrie 2019
- Citeste
Studenții orădeni au pornit la colindat - Alături de oamenii bolnavi
Odată cu începerea postului dedicat sărbătoririi Nașterii Domnului, tinerii membri ai Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Oradea, au colindat numeroase locuri, pentru a vesti Nașterea Domnului, făcând o bucurie bolnavilor de la Spitalul Municipal.
- 17 Decembrie 2019
- Citeste


