Procesul de repetiții pentru opereta „Baroana Lili”, de Huszka Jenő și Martos Ferenc, a început în data de 9 septembrie cu o primă lectură. Spectacolul este pus în scenă de Dögei Mátyás și va avea premiera în data de 23 ianuarie 2027, la Sala Transilvania.
Titlurile zilei
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
Hanul „Arborele Verde”, casa teatrelor de păpuși din Bihor, se pregăteşte de restaurare
Consilierii județeni au aprobat luni, 14 septembrie, parteneriatul dintre Consiliul Județean Bihor, Teatrul „Regina Maria” Oradea și Teatrul „Szigligeti” Oradea pentru pregătirea proiectului de restaurare a imobilului în care activează trupele Arcadia și Liliput, care susțin spectacolele adresate celor mai mici spectatori din județ.
- 14 Septembrie 2026
- Citeste
A patra ediţie va avea loc în perioada 19-20 septembrie - Gusturi și tradiții DE BIHOR în Oradea
Cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Oradea se va desfăşura sâmbătă, 19 septembrie, şi duminică, 20 septembrie, în parcul din fața Muzeului Țării Crișurilor. Intrarea este gratuită.
- 14 Septembrie 2026
- Citeste
La Briheni, eveniment culinar și cultural - „Festivalul Plăcintelor”, o adevărată sărbătoare sub Apuseni
Și în acest an „Festivalul Plăcintelor” de la Briheni, comuna Lunca, eveniment ajuns la ediția a IX-a, a fost o adevărată sărbătoare la poalele Munților Apuseni, unde tradiția satului bihorean și arta culinară s-au „împletit” cu cele culturale, festive, dar și spirituale, iar revederea fiilor satului a pus încă o „piatră de temelie” la acest superb eveniment.
- 14 Septembrie 2026
- Citeste
Un bărbat băut și cu permisul anulat a provocat un accident, iar un altul, tot fără permis, nu a oprit la semnalele polițiștilor - Șoferi reținuți
Doi tineri au ajuns în spatele gratiilor săptămâna trecută, pentru infracțiuni rutiere. Unul a fost reținut de polițiști după ce a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime în timp ce conducea sub influența alcoolului și cu permisul anulat, iar celălalt a fost reținut după ce a condus fără permis și a fugit de polițiștii care au încercat să îl oprească.
- 14 Septembrie 2026
- Citeste
Peste o mie de șoferi au fost testați de polițiști pentru droguri sau alcool - Razii și filtre pe șoselele din Bihor
Peste 1.600 de persoane au fost legitimate și peste 1.000 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul acțiunilor cu efective mărite, de tip „razie”, desfășurate de polițiștii din Bihor, în sistem integrat, la sfârșit de săptămână.
- 14 Septembrie 2026
- Citeste
Luni, 14 septembrie - Înălţarea Sfintei Cruci
Cea mai veche dintre sărbătorile creştine, Înălţarea Sfintei Cruci este singura cu post aspru şi rugăciune ce apare atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin, la data de 14 septembrie.
- 14 Septembrie 2026
- Citeste
Beiuș – Un edificiu emblematic revine în circuitul cultural după restaurare: Casina Română
Oricine este beiușean ori a trăit un timp la Beiuș știe mai multe sau mai puține despre Casina Română. În ultimele decenii, deși declarată monument istoric și poziționată central, Casina Română, aflată într-o galopantă stare de degradare, rămăsese doar unul dintre edificiile pe lângă care beiușenii trec în derularea activităților cotidiene. Unii, care nu-i știau istoria și nu-i puteau înțelege valoarea arhitecturală, se întrebau ce mai caută o asemenea ruină în centrul unui oraș ce se vrea modern și prosper.
- 13 Septembrie 2026
- Citeste
50 de ani de teatru scurt și 10 ani de FITO la Oradea - A început Festivalul Internațional de Teatru
Festivalul Internațional de Teatru Oradea revine, după o scurtă pauză, cu o ediție aniversară care marchează 10 ani de FITO și 50 de ani de la prima ediție a Festivalului de Teatru Scurt.
- 10 Septembrie 2026
- Citeste
Monica Davidescu și Aurelian Temișan joacă la Oradea - Sprijin pentru copiii și tinerii cu autism
Unul dintre cele mai așteptate evenimente anuale organizate de Asociația „SOS Autism” Bihor va avea loc în această toamnă. Astfel, pe 18 octombrie, de la ora 17.00, la Filarmonica de Stat Oradea, este programat un spectacol de excepție, organizat cu mult suflet și dedicat unei cauze nobile.
- 10 Septembrie 2026
- Citeste


