Primăria Oradea, prin Direcția Tehnică, a demarat lucrările de renovare a terenurilor de sport situate pe malul Crișului, pe strada Sovata nr. 60. Muncitorii au început deja demontarea gardurilor care împrejmuiesc terenurile și vor continua cu lucrările la instalațiile electrice, urmând apoi amenajarea fundației.
Titlurile zilei
-
O adolescentă de 17 ani și un bărbat - Arestați pentru trafic de minori
Două persoane, printre care o adolescentă de 17 ani, au fost arestate preventiv la Oradea pentru trafic de minori, după ce au exploatat sexual patru fete instituționalizate.
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
Drumul Expres Arad – Oradea, lotul dintre Oradea și Salonta - A fost emisă autorizația de construire
A fost emisă autorizația de construire pentru primul lot al drumului expres Arad-Oradea, între Oradea și Salonta, care va avea 33,7 km și 32 de poduri și pasaje. Valoarea contractului este de 2,32 miliarde de lei, fără TVA, iar constructorul are la dispoziţie doi ani pentru finalizarea lucrărilor.
- 17 Iunie 2025
- Citeste
Campanie de prevenire a traficului de minori, abuzului sau pornografiei infantile - „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”
Polițiștii de la siguranță școlară din Bihor acționează pentru prevenirea traficului de minori și protecția copiilor, în cadrul campaniei naționale „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”.
- 17 Iunie 2025
- Citeste
Anul acesta, pe șoselele din Bihor, 13 morți și 34 persoane grav rănite - Operațiunea „Alcohol&Drugs Marathon”
Polițiștii rutieri din Bihor vor acționa, vineri, preponderent pentru depistarea celor care se urcă la volan sub influența băuturilor alcoolice, operațiunea fiind una coordonată la nivel național.
- 17 Iunie 2025
- Citeste
Primele concluzii ale polițiștilor după accidentul produs pe DN19, în Biharia: Un șofer a pătruns pe contrasens
Accidentul produs, luni, între Oradea și Biharia, soldat cu doi răniți, o femeie și un copil, a fost cauzat, arată primele cercetări ale Poliției Bihor, de un șofer de 57 de ani, din Sânmartin, care a pătruns pe contrasens și a acroșat trei autoturisme.
- 17 Iunie 2025
- Citeste
Tânărul suferă de o boală gravă - Daniel Sala are în continuare nevoie de ajutor
În incinta Casei de Cultură a Municipiului Beiuș, duminică, 15 iunie, a avut loc un eveniment caritabil dedicat sprijinirii lui Daniel Sala, un tânăr de 24 de ani din localitatea Rieni care suferă de o boală gravă.
- 16 Iunie 2025
- Citeste
Măsuri de prevenire a incendiilor de vegetație - Instrucțiuni către primării
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a emis o circulară către toate primăriile, în contextul creșterii temperaturilor, intensificării activităților agricole, desfășurării de activități turistice specifice sezonului de vară și a numărului de incendii de vegetație înregistrate în ultima perioadă.
- 16 Iunie 2025
- Citeste
CFR Călători reclamă subcompensarea și diminuarea veniturilor - Deraiază spre faliment
În urmă cu două zile, CFR Călători reclama într-un comunicat, subcompensarea și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025, aspecte care pun în pericol transportul public de călători. Luni, 16 iunie, a transmis un alt comunicat că nu va intra în faliment și nici nu se pune problema sistării activității sale.
- 16 Iunie 2025
- Citeste
Grădiniță, draga mea, EU spre școală voi pleca... A venit clipa să spunem „La revedere!” cu mari emoții
Ultima serbare a grupei mari B de la grădinița „Allegria” a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, într-un cadru festiv organizat în curtea acesteia. Părinți, bunici și rude apropiate au venit în număr mare să le fie alături, la ultima serbare a grădiniței, celor care din septembrie vor deveni școlari.
- 16 Iunie 2025
- Citeste
Ștei. Colegiul Național „Avram Iancu” - Pentru elevii de clasa a opta, ultimul clopoțel
Pentru cei 29 de absolvenți din clasa a VIII-a de la Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei – a cărui conducere este compusă din prof. Cristian Andru și Cristian-Petru Gavriș, director, respectiv director adjunct – clopoțelul a sunat ultima oară în această instituție de învățământ, la nivel gimnazial.
- 16 Iunie 2025
- Citeste


