O procedură de trombectomie mecanică, realizată în premieră națională, a fost utilizată în tratamentul unei paciente tinere cu tromboembolism pulmonar masiv, pentru care tratamentul standard prin tromboliză intravenoasă era contraindicat.
Titlurile zilei
-
O adolescentă de 17 ani și un bărbat - Arestați pentru trafic de minori
Două persoane, printre care o adolescentă de 17 ani, au fost arestate preventiv la Oradea pentru trafic de minori, după ce au exploatat sexual patru fete instituționalizate.
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
Sâmbătă, 15 august - Adormirea Maicii Domnului
Biserica prăznuieşte sâmbătă, 15 august, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută ca Sfânta Maria Mare, sărbătoare pregătită printr-un post de două săptămâni, al treilea din acest an, după postul Paştilor şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Maica Domnului este cea mai înaltă sfinţenie omenească cunoscută şi cinstită de Sfânta Biserică, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile ei.
- 15 August 2026
- Citeste
Cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, Parc de Specializare Inteligentă în Mădăras
Consilierii județeni au aprobat joi, 13 august, încheierea unui acord de parteneriat între Consiliul Județean Bihor și Comuna Mădăras pentru realizarea Parcului de Specializare Inteligentă Mădăras.
- 13 August 2026
- Citeste
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor - Managementul, asigurat de o persoană juridică
Primăria Municipiului Oradea, împreună cu Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, a demarat procedura de achiziție publică în vederea achiziției serviciilor de management al Spitalului Județean, prin manager – persoană juridică.
- 13 August 2026
- Citeste
Vineri, 14 august, la pasajul rutier Tram-tren cu patru benzi de circulație - Se deschide oficial traficul
Vineri, 14 august, de la ora 7.00, se deschide oficial traficul pe pasajul rutier suprateran de pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix. În ultimele zile, traficul a fost deschis parțial, în regim de șantier.
- 13 August 2026
- Citeste
„Împreună în diversitate și multiculturalitate” - Școală de vară la Bădăcin
Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Școala Gimnazială Nr. 1 Pericei, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și Asociația „Fatti di Speranza” din Brescia organizează, în perioada 17-21 august, Școala de vară „Împreună în diversitate și multiculturalitate”, un proiect educativ dedicat întâlnirii, prieteniei și dialogului dintre copii de etnii și religii diferite.
- 13 August 2026
- Citeste
ITM Bihor - Campanii de verificare desfășurate în iulie
În perioada 20-24 iulie, s-a desfășurat Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă, de către angajatorii care desfășoară activități în domeniul industria alimentară- cod CAEN 10.
- 13 August 2026
- Citeste
O poveste care se scrie an de an prin oameni - Pop Simfonic la Catedrală
„Ce frumos este să fim din nou împreună, aici, în inima Oradiei, într-un loc în care muzica întâlnește credința, iar emoția întâlnește frumusețea” - cu aceste cuvinte a fost deschisă, miercuri seara, în data de 12 august, cea de-a VI-a ediție a concertului „Pop Simfonic la Catedrală”, eveniment devenit deja o tradiție a verii orădene și un reper al dialogului dintre cultură și spiritualitate.
- 13 August 2026
- Citeste
Baza „Gaudeamus” din Stâna de Vale - Lucrările de modernizare au ajuns la final
Lucrările de modernizare și extindere a Bazei didactice și de cercetare „Gaudeamus” din Stâna de Vale au transformat clădirea într-un spațiu modern, destinat activităților didactice, de cercetare, lectură și recreere pentru studenții Universității din Oradea.
- 13 August 2026
- Citeste
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” - Pompierii bihoreni sunt campioni naționali
Pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au cucerit titlul de campioni naționali, după o evoluție remarcabilă la etapa finală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență.
- 13 August 2026
- Citeste


