Serbarea câmpenească „La Izvorul lui Horea”, organizată de Primăria și Consiliul Local Criștioru de Jos, în cadrul Zilelor comunei Criștioru de Jos, a avut darul de a oferi două zile de vis sub Apuseni, la hotarul dintre satele Săliște de Vașcău și Poiana, unde mulți fii ai comunei și-au dat întâlnire și în acest an.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
RAR. Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) - Un nou format
Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) are un nou format, anunță Registrul Auto Român. Documentul păstrează aceleași categorii de informații, dar dispar câmpurile destinate completării datelor despre proprietar și numărul de înmatriculare.
- 29 Iulie 2024
- Citeste
Și cel mai mic act de bunătate contează - Peste 400 de pâini dăruite
Ediția din luna iulie a proiectului „Oradea donează o pâine” s-a desfășurat în data de 25 iulie.
- 29 Iulie 2024
- Citeste
De azi, 30 iulie - Se închide circulația pe strada Nojoridului
Primăria Oradea a anunţat că de azi, 30 iulie, până duminică, 11 august, circulația pe strada Nojoridului va fi închisă complet pe tronsonul cuprins între străzile Ivanyi Odon și Lucian Drimba din cartierul Grigorescu (cu excepția riveranilor).
- 29 Iulie 2024
- Citeste
Aveți grijă de părinți și bunici - Bunică salvată de pompieri
Pompierii militari orădeni au acționat duminică, 28 iulie, pe strada Crângului din municipiu, pentru salvarea unei bunici de 87 de ani, aflată într-o situație de urgență în propria locuință.
- 29 Iulie 2024
- Citeste
Cardurile de alimente - O nouă tranșă de 250 lei
O nouă tranșă de 250 lei va fi virată, începând cu 14 august, pe cardurile de alimente pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.
- 29 Iulie 2024
- Citeste
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni - Vremea va fi variabilă
Temperaturile vor fi variabile în următoarele două săptămâni în majoritatea zonelor țării, cu excepția Munteniei și Olteniei unde vremea rămâne caniculară, se arată în prognoza pe două săptămâni publicată luni de ANM.
- 29 Iulie 2024
- Citeste
Trei zile de concerte, mâncare tradiţională şi distracţie în natură - SculptFest, ediţia a III-a
Valea Sohodol din comuna Căbești a găzduit, la sfârşit de săptămână, cea de-a treia ediție a SculptFest, un festival care a adus laolaltă iubitorii de natură, muzică, tradiții și cultură. Intrarea a fost liberă pentru toți cei care au dorit să se bucure de acest eveniment, ce a reunit artiști, meșteșugari și vizitatori din toate colțurile țării,
- 28 Iulie 2024
- Citeste
A acordat primul ajutor unui sugar care s-a înecat cu lapte - Bebeluş salvat de un jandarm
Un bebeluş a fost salvat, sâmbătă, de intervenţia rapidă a unui jandarm, care i-a acordat primul ajutor copilului ce se înecase cu lapte.
- 28 Iulie 2024
- Citeste
Vadu Crişului. Hotărâri importante votate în Consiliul Local - Pregătiri pentru introducerea gazului
Săptămâna trecută, în sala de ședințe, a avut loc ședința de Consiliu Local cu proiecte de hotărâri foarte importante pentru comunitatea din Vadu Crișului. Șapte din cele 11 puncte de pe ordinea de zi propusă vizau introducerea gazului în localitate. Marea majoritate a consilierilor au votat proiectele de hotărâri propuse, dar a fost punct la care unii dintre aleșii locali s-au abținut.
- 28 Iulie 2024
- Citeste


