Liceeni din cadrul a trei instituţii de învăţământ din Oradea s-au întâlnit, luni, cu poliţişti şi reprezentanţi ai Penitenciarului Oradea şi ai Centrului Antidrog, dar şi cu doi deţinuţi, în cadrul unui proiect numit sugestiv, „Paşi spre libertate”.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Factura electronică devine obligatorie pentru toți, de la 1 ianuarie 2025 - Noi propuneri anti-evaziune
Factura electronică devine obligatorie pentru toți, de la 1 ianuarie 2025 - Noi propuneri anti-evaziune
- 18 Iunie 2024
- Citeste
Pentru schema de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă” - APIA primește cereri de finanțare
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că începând de luni, 17 iunie, se depun cererile de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, sesiunea 1/2024, aferentă Intervenției DR-07, din cadrul Planului Strategic PAC 2023 – 2020.
- 18 Iunie 2024
- Citeste
Prin expoziţia artistului fotograf Ovi D. Pop - Vadu Crişului, promovat la Hajduszoboszló
Săptămâna trecută, în Centrul Cultural „Kovács Máté” din Hajduszoboszló, a avut loc deschiderea expoziţiei „Fără frontiere”, a artistului fotograf Ovi D. Pop. Pozele expuse scot în evidenţă cele mai frumoase locuri din Vadu Crişului şi din oraşul Hajduszoboszló.
- 18 Iunie 2024
- Citeste
Poetul național, comemorat și la Beiuș
Beiușenii se mândresc cu legătura dintre Eminescu și urbea de pe Crișul Negru, Ioan Slavici avansând chiar ipoteza că poetul ar fi susținut examenul de bacalaureat la vestitul gimnaziu vulcanian, „ca privatist, adică pregătit în particular”.
- 18 Iunie 2024
- Citeste
O poieniță din Bihor, „loc de pelerinaj” pentru iubitorii de flori - Un proiect colorat
200.000 de bulbi de flori vor transforma o poieniță din comuna bihoreană Copăcel într-un colț de rai.
- 18 Iunie 2024
- Citeste
Semnal editorial - „Avram Iancu după Războiul Naţional”
În 2024, declarat oficial „Anul Avram Iancu”, românii comemorează împlinirea a 200 de ani de la nașterea marelui revoluționar și luptător național.
- 18 Iunie 2024
- Citeste
Cinci oferte depuse pentru lucrarea hidrotehnică - Decolmatarea Lacului Vida
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că în cadrul licitaţiei organizate pentru decolmatarea lacului cu pâlnie din Luncasprie au fost depuse cinci oferte. Valoarea totală estimată a investiției este de 12.786.871,61 lei, fără TVA.
- 17 Iunie 2024
- Citeste
Concursul Național de Ecologie, Ecoturism și Protecția Mediului - ,,Floare de Lotus”, la final
Cea de-a XXII-a ediție a Concursului Național de Ecologie, Ecoturism și Protecția Mediului ,,Floare de Lotus” s-a desfășurat la Oradea, în perioada 13-16 iunie 2024.
- 17 Iunie 2024
- Citeste
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop - Conferință la Oradea
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, va conferenția vineri, 21 iunie, la Universitatea din Oradea, cu ocazia aniversării a 15 ani de existență a Centrului de Studii Interdisciplinare. Tema conferinței va fi „Avram Iancu – vizionarul”.
- 17 Iunie 2024
- Citeste


