Mai multe percheziţii au avut loc, joi, în Bihor şi Satu Mare, într-un dosar privind un grup organizat în traficul de migranţi.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Seminar la DASO - Rolul banilor, pe înțelesul copiilor
Rolul părinților în ceea ce privește educația financiară este cu atât mai important cu cât acest subiect nu figurează în programele școlare obligatorii.
- 23 Noiembrie 2023
- Citeste
Termenul limită pentru plata obligațiilor fiscale la bugetul local - Prelungit până pe 4 decembrie
Pentru că data limită pentru plata obligațiilor fiscal este o zi nelucrătoare, Primăria Oradea a decis să prelungească termenul de plată al acestora până la următoarea zi lucrătoare, adică 4 decembrie 2023.
- 23 Noiembrie 2023
- Citeste
Timp liber - Programul Cinema Palace din Lotus Center
- 23 Noiembrie 2023
- Citeste
Drogați și exploatați sexual - Victimele, minori provenind din centre de plasament din Bihor
Doi bărbați sunt acuzați că au oferit droguri unor minori pe care apoi i-au exploatat sexual, victimele provenind din centre de plasament sau având situații materiale precare. Mai multe percheziții au avut loc în dosar, suspecții fiind ridicați și duși la audieri.
- 23 Noiembrie 2023
- Citeste
Casă cuprinsă de flăcări, în Oradea
Pompierii militari orădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu de natură electrică, izbucnit, joi dimineaţa, la o gospodărie situată în cartierul Velența din municipiu.
- 23 Noiembrie 2023
- Citeste
Exercițiu de amploare în parcarea de pe strada Piața Independenței - Va fi activat Planul Roşu de Intervenţie
Accesul autoturismelor în parcarea din Piaţa Independenţei din Oradea va fi interzis, joi seara, timp de trei ore, timp în care în această locaţie se va desfăşura un exerciţiu de amploare.
- 23 Noiembrie 2023
- Citeste
Ministrul Energiei la Oradea - Trei proiecte pe energie
Oradea are asigurată cantitatea necesară de gaze naturale (1,2 milioane MWh) pentru consumatorii casnici, ca să treacă cu bine peste sezonul rece 2023 – 2024. Primarul Oradiei, Florin Birta, a primit ieri vizita ministrului Energiei, Sebastian Burduja, cu care a purtat discuții legate de asigurarea acestei cantități.
- 22 Noiembrie 2023
- Citeste
Piațeta Independenței - Lucrări de hidroizolaţie şi pregătitoare
Se lucrează la Piațeta Independenței. Constructorul toarnă, în aceste zile, șapa deasupra parcării subterane, după care se va trece la montarea granitului și a porfirului. Valoarea lucrărilor este de puțin peste 18.57 milioane de lei.
- 22 Noiembrie 2023
- Citeste
Autovehicul fără stăpân, ridicat de pe Calea Borșului
Un autovehiculul Opel, cu numărul BH 13 ABH, considerat a fi fără stăpân, a fost ridicat și transportat pe str. Academiei nr. 3, spațiu administrat de Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, marți 21 noiembrie 2023.
- 22 Noiembrie 2023
- Citeste


