Veste bună pentru românii care au lucrat în Italia şi urmează să-şi întocmească actele de pensionare. Partea italiană a promis că dosarele cetăţenilor români vor fi soluţionate mai rapid. Procesul recunoaşterii vechimii se derulează extrem de greoi, ajungând până la trei ani.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Confecționarea propriei cămăși de Bihor - Șezătoare la muzeu
O nouă șezătoare va fi organizată la muzeu, începând de joi, 9 noiembrie, ora 18.00. Activitatea se înscrie în proiectul de revitalizare a cămășii vechi românești ce se purta pe meleagurile crișene și la care publicul interesat este invitat să participe.
- 18 Octombrie 2023
- Citeste
În cadrul expoziției „Centenarul Constituției României Mari” - Biroul primarului va putea fi vizitat
Clădirea Primăriei Oradea, monument istoric cu o vechime de 120 de ani, va oferi spre vizitare, prin Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice (Oradea Heritage), biroul primarului, spațiu care a găzduit de-a lungul a peste 100 de ani activitatea a 30 de primari care au condus orașul Oradea.
- 18 Octombrie 2023
- Citeste
Eveniment caritabil la Casa de Cultură - ,,Muzică pentru viață”
La Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea, în data de 26 noiembrie, de la ora 20.00, va avea loc evenimentul caritabil ,,Muzică pentru viață”. Pe scenă va urca maestrul Leonardo Quadrini, alături de artiști de renume, precum Paula Seling și tenorii Placido Domingo junior, Fabio Andreotti și Piero Mazzocchetti.
- 18 Octombrie 2023
- Citeste
Oamenii frumoși sunt creatorii de frumos - Raul Silaghi, cu sufletul în culori de viață
Emil Cioran spunea că „de n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”, dar ce ne facem când sufletul unui om e însăși trăirea și ființarea în muzică?
- 18 Octombrie 2023
- Citeste
Autogară la Săcueni - S-a semnat contractul de execuție
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, și directorul Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor, Vitalyos Barna, au semnat miercuri, 18 octombrie, contractul pentru proiectarea și execuția unei autogări în orașul Săcueni.
- 18 Octombrie 2023
- Citeste
Demonstrații de dresaj canin și acţiuni de informare la Oradea - Zilele prevenirii dezastrelor
„Zilele Prevenirii Dezastrelor”, acțiune de informare și responsabilizare a comunității locale cu privire la diverse situații care pot pune în pericol vieți omenești, va avea loc în perioada 20-22 octombrie 2023 la Oradea, în fața Muzeului Țării Crișurilor.
- 18 Octombrie 2023
- Citeste
Palatul Adorján I - O fațadă a fost reabilitată
Prima etapă a reabilitării palatelor Adorján I și II a fost finalizată. Constructorul a început în aceste zile să demonteze schelele de pe Casa Adorján I, pe partea străzii Patrioților, urmând ca până la finalul lunii noiembrie să fie gata și fațada dinspre str. Moscovei.
- 18 Octombrie 2023
- Citeste
Casa de Pensii Bihor - Aproape 150 de bilete de tratament disponibile
Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bihor i-au fost repartizate 146 bilete de tratament balnear, aferente seriei 16, începând cu data de 29 octombrie, pentru mai multe staţiuni din ţară.
- 18 Octombrie 2023
- Citeste
Nunta de Aur - 29 de cupluri premiate
Viceprimarul Antonia Nica a felicitat miercuri, 18 octombrie, cele 29 de cupluri prezente în sala mare a Primăriei Oradea, la cea de-a VIII-a ediţie din acest an a evenimentului „Nunta de Aur”, organizat de municipalitate în semn de prețuire pentru familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și au domiciliul în Oradea.
- 18 Octombrie 2023
- Citeste


