Florica Ruja împlineşte astăzi, 28 februarie, 63 de ani.  Îndrăgita interpretă și-a dedicat întreaga viaţă melosului popular, fiind un nume de referinţă în interpretarea şi promovarea cântecului şi portului popular bihorean de-a lungul unei vieţi artistice exemplare.

Dar de Mărțișor

„M-am născut în data de 28 februarie 1957, dar ai mei m-au înregistrat în data de 1 martie 1957. Îmi place să spun că am venit pe lume ca un dar de Mărțișor din partea mamei mele pentru tatăl meu. Sărbătoresc întotdeauna în ambele zile, 28 februarie, dar, mai ales, la 1 martie”, ne-a mărturisit îndrăgita interpretă.

Florica Ruja s-a născut în satul Cuzap, din județul Bihor, spre bucuria părinților ei, Miron și Veronica Polac. Are doi frați, unul mai mare, Ionel Polac, și unul mai mic, Emanoil Polac.

După opt clase, pe care le-a făcut în Cuzap, a venit în Oradea, în anul 1972, pentru a studia la fostul Liceu Solidaritatea. A început să cânte de mică, din clasele primare, cu ocazia diferitelor serbări școlare, apoi, din anul 1972, aflându-se în Oradea, a devenit membră a Ansamblului folcloric „Lioara”, condus, la acea vreme, de regretatul umorist Ioan Dobra.

Nu a stat mult în Oradea, deoarece, în anul 1976, s-a întors în satul natal. A lucrat la Întreprinderea minieră Voivozi și a fost membră a Brigazii artistice, pe ramura minieră, până în 1980, când a revenit în orașul de pe Crișul Repede, la IJTL Bihor. În 1977, s-a căsătorit, iar din 1978, și-a întrerupt activitatea artistică, până în 1984, pentru a se ocupa de creșterea copiilor ei, Romulus-Florin și Florina-Raluca. Și-a reluat activitatea artistică în Oradea, unde se stabilise, și a devenit membră a Ansamblului Folcloric de Tineret „Lioara”, alături de fiul ei. În septembrie 1985, a devenit membră a celui mai longeviv ansamblu de folclor din Bihor – „Nuntașii Bihorului” (unde activează și astăzi), condus, la vremea respectivă, de regretații Mircea Popescu (regizor) și Florian Clepe (maestru coregraf).

 

De peste 38 de ani, în slujba cântecului

Pe plan local, Florica Ruja a colaborat cu Orchestra populară „Crișana”, dirijori Gheorghe Rada, Sorin Miescu și Aurel Moț. A mai colaborat cu Uniunea Femeilor Bihor condusă, atunci, de inimoasa doamnă Miorița Săteanu, apoi cu Vatra Românească, prin intermediul doamnei Maria Haiduc, a mai colaborat cu Casa Armatei, dar și cu toți cei care au invitat-o la diferite spectacole.

Pentru activitatea artistică de peste 38 de ani, a fost răsplătită cu numeroase diplome de merit și de excelență.

„Dacă mă uit în urmă, mă simt împlinită, atât pe plan personal, cât și profesional. Ca soție și mamă, am avut și am numeroase satisfacții, copiii sunt bine, sunt căsătoriți, am o nepoțică iubită, Alexandra Maria, de 5 anișori, iar ca solist al Ansamblului „Nuntașii Bihorului”, am avut ocazia să cutreier lumea și să duc cu mine frumosul nostru folclor bihorean și românesc peste mări și țări”, a adăugat interlocutoarea noastră.

De 35 de ani, Florica Ruja face parte din Ansamblul Folcloric „Nuntașii Bihorului”, iar de aproximativ 20 de ani, se află în conducerea acestui ansamblu ca secretar, alături de colegii ei, Dinu Avram, președinte, și Alexandru Mihai Carțiș, vicepreședinte.

 

Volum aniversar

De-a lungul anilor, alături de „Nuntaşii Bihorului”, a efectuat turnee în ţară şi străinătate (Franţa, Spania, Portugalia, Turcia, Italia, Ungaria, Republica Moldova etc.), obţinând numeroase premii. De asemenea, după plecarea la cele veşnice a regizorului Mircea Popescu, împreună cu colegii din ansamblu, Florica Ruja a reprezentat România în localităţi din Italia şi Spania, turnee pe care le-a adăugat celorlalte, efectuate peste hotare. În calitate de solist vocal, a participat la multe festivaluri din ţară („Toamna băcăuană” - Bacău, „Mărţişor” - Piatra Neamţ, „Doine şi balade” - Slatina, „Steaua Dunării” - Galaţi etc.), fiind răsplătită cu zeci de premii și diplome.

Toate trăirile și experiențele minunate pe care le-a trăit, ca solistă, în ansamblu, le-a cuprins într-o carte, intitulată „Florica Ruja – Drumurile și cântecele mele alături de Nuntașii Bihorului”, o lucrare impresionantă de aproximativ 200 de pagini, apărută în 2014, la Editura Brevis, unde descrie și activitatea ansamblului, în perioada 1985-2014. Impresionantul volum a fost lansat cu prilejul unui spectacol folcloric organizat în 2014, la Casa de Cultură. 

O altă împlinire de suflet a artistei este Grupul folcloric „Nuntașii Bihorului Juniori”, pe care l-a înființat în urmă cu șapte ani, la inițiativa regretatului coregraf Florian Clepe.

Florica Ruja își va sărbători ziua de naștere acasă, împreună cu familia și cu nepoțica ei dragă, Alexandra Maria. La aniversare, îi urăm multă sănătate, noroc, bucurii şi viaţă lungă în marea familie a cântecului românesc!