Curtea de Apel Oradea a primit, pentru prima dată, gradul de performanţă „foarte eficient”, având în vedere activitatea instanţelor pe parcursul anului 2018. Potrivit bilanţului prezentat, ieri, în cursul anului trecut, fiecare judecător din cadrul Curţii şi a instanţelor arondate a avut de soluţionat peste şase sute de dosare.

 

Raportul privind activitatea desfăşurată în anul 2018 a fost prezentat ieri, la bilanţ participând judecătorii Lia Savonea - Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi Nicoleta Margareta Ţînţ, membru ales al Consiliului, precum şi preşedinţii instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Oradea. Curtea de Apel Oradea şi instanţele din circumscripţia acesteia au avut de soluţionat un număr total de 111.579 dosare, din care 33.398 dosare au reprezentat stocul rămas la sfârşitul anului 2017, un număr de 78.181 dosare fiind înregistrate pe parcursul anului, numărul acestora din urmă fiind în scădere cu 8,6% faţă de anul 2017 și cu 2,2 % față de numărul de dosare nou intrate în anul 2016. Se constată o scădere a volumului de activitate în anul 2018 la nivelul instanţelor din circumscripţia acestei curţi de apel, cu 4% față de volumul înregistrat în anul 2017, respectiv cu 0,6%, faţă de volumul de activitate înregistrat în anul 2016, fiind reluată astfel tendința de scădere a volumului de activitate înregistrată în anii anteriori. Anul trecut, 82.872 de dosare au fost soluţionate, valoare apropiată faţă de cea înregistrată în anul 2017, când au fost soluționate 82.836 dosare, respectiv în creștere cu 1,6%, față de anul 2016, când au fost soluționate 81.551 dosare.  Din totalul de 111.579 dosare, 9.226 dosare au reprezentat volumul de activitate al Curții de Apel Oradea, 23.922 dosare au reprezentat volumul total de activitate la nivelul tribunalelor, iar la nivelul judecătoriilor s-a înregistrat un volum total de 78.431 dosare. În ceea ce priveşte activitatea la nivelul Curţii de Apel Oradea, în anul 2018, numărul dosarelor nou intrate a fost de 5.899, care s-au adăugat la stocul de dosare de 3.327 rămase nesoluţionate la sfârşitul anului 2017. Numărul dosarelor soluţionate de Curtea de Apel Oradea a fost de 7.735 în anul 2018, în creştere cu 13,4 % față de anul 2017, când au fost soluționate 6.820 dosare și cu 11,5 % față de anul 2016, când au fost soluționate 6.939 dosare. Numărul dosarelor rămase nesoluționate la finalul anului 2018 a fost de 1.491, reprezentând o scădere semnificativă a stocului de dosare, în procent de 55,2% raportat la stocul înregistrat la finele anului 2017 și de 27,1% față de stocul înregistrat la sfârșitul anului 2016. Ponderea cea mai mare a dosarelor nou intrate au deținut-o recursurile înregistrate în materia contenciosului administrativ şi fiscal - 2.174 dosare, urmate de apelurile în materie penală - 721 dosare şi apelurile în materia asigurărilor sociale - 601 dosare. Volumul total de activitate la Secţia I civilă a fost de 2175 dosare, în creştere cu 16,2 % faţă de anul precedent, când s-a înregistrat un volum de 1.872 dosare, în timp ce, la Secţia penală şi pentru cauze cu minori volumul total a fost de 1.487 dosare, în scădere cu 12,6 % față de anul 2017, când s-a înregistrat un număr de 1.701 dosare. La Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, volumul total a fost 5.564 dosare, în scădere cu 15,4 % față de anul precedent, când numărul total a fost de 6.574 dosare, scăderea la nivelul acestei din urmă secţii fiind determinată în principal de epuizarea cauzelor având ca obiect cereri de restituire a taxelor pe poluare. La nivelul Curții de Apel Oradea, încărcătura pe schemă a fost de 584,7 dosare, valoare care depășește media națională de 525,4 încărcătură pe schemă. În raport de numărul de judecători care au funcționat efectiv pe parcursul anului 2018, la Curtea de Apel Oradea, instanța a înregistrat o încărcătură pe judecător de 638,7 dosare, peste media națională care a fost de 586,6 dosare/judecător. Oradea se plasează din punct de vedere al încărcăturii pe schemă pe locul trei pe țară, după Curtea de Apel Pitești, care a avut o încărcătură de 713,9 dosare/schemă  și  Curtea de Apel Alba Iulia care s-a plasat pe locul doi, cu o încărcătură de  602,0 dosare/schemă. La încărcătura pe judecător, Curtea de Apel se plasează pe locul șapte pe țară, ceea ce denotă un grad mai mare de ocupare al schemei de judecători, în raport cu celelalte curți de apel. Pentru perioada 01.01.2018-31.12.2018, rezultatul cumulării celor 5 indicatori de eficiență aprobați prin Hotărârea nr. 1305/09.12.2014 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii au plasat Curtea de Apel Oradea în gradul de performanță “foarte eficient”. De asemenea, activitatea cumulată a curtii și a instanțelor arondate s-a  plasat în anul 2018, din punct de vedere al indicatorilor de eficiență,  în gradul de performanță “foarte eficient”, fiind primul an în care  Curtea de Apel Oradea a atins acest rezultat, alături de Curtea de Apel Craiova, activitatea celorlalte curţi de apel împreună cu cea a instanțelor arondate încadrându-se în gradul de performanță „eficient”.