Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice, a anunțat vineri finanţarea lucrărilor de interior la Palatul Episcopal Greco-Catolic cu suma de 39,8 milioane de lei din fondul Ministerului Dezvoltării. Anunțul a fost făcut în cadrul vizitei oficiale efectuate la palat, alături de Episcopul greco-catolic, Virgil Bercea.

După vizita prin sălile și capela edificiului, locuri prin care, după cum spunea episcopul Virgil Bercea, „și-au purtat pașii Petru Maior, Gheorghe Șincai, Samuil Micu, Samuil Vulcan, Iosif Vulcan, Aurel Lazăr, Regina Maria și Ferdinand”, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat vineri că i-a fost înmânat Preasfinției Sale Virgil „ordinul de ministru”, pentru aprobarea finanțării de restaurare și reabilitare a interioarelor Palatului Episcopal, în valoare de 39,8 milioane lei, din bugetul Ministerului Dezvoltării.

„După vizita de la începutul verii şi după ce am lucrat împreună cu specialiştii din cadrul Episcopiei greco-catolice, s-a întocmit documentaţia necesară, care a parcurs toate etapele procedurale în cadrul Ministerului Dezvoltării, iar ieri (joi, 22 septembrie - n.r.) am semnat ordinul de ministru pentru aprobarea finanţării pentru restaurarea şi reabilitarea completă a interiorului. Este o finanţare de 39,8 milioane de lei, din bugetul Ministerului Dezvoltării, care va asigura practic tratarea inimii şi sufletului acestei clădiri de patrimoniu. I-am înmânat azi dimineaţă domnului episcop ordinul de ministru şi sunt sigur că împreună vor putea desăvârşi această lucrare importantă”, a precizat ministrul.

Cseke Attila a mai spus că această investiție este „una importantă pentru Oradea și Bihor, una de suflet, care va aduce Palatul Episcopal Greco-Catolic la adevărata lui valoare. Termenul de execuție prevăzut este de 24 de luni, la care se adaugă patru luni de proiectare.

Preasfinția Sa Virgil Bercea i-a mulțumit ministrului Cseke Attila, „pentru că a înțeles această durere personală, a comunității, a Oradiei”.

 

Patru ani de la incendiu

În seara de 25 august 2018, un incendiu devastator a izbucnit la Palatul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, situat în Piața Unirii. Focul a cuprins clădirea în jurul orei 22.00, iar în câteva zeci de minute, a învăluit întregul acoperiș al palatului, considerat una dintre capodoperele de artă ale orașului de pe Crișul Repede.

La data menţionată de Parchet, 25 august 2018, ziua în care a izbucnit incendiul, în zonă intervenise o echipă a Electrica - Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord Oradea, chemată pe strada Episcop Mihai Pavel de către un orădean care observase scântei şi flame la un corp de iluminat public din dreptul Palatului.

Pompierii au concluzionat că o probabilă cauză pentru izbucnirea incendiului a fost de natură electrică. În fapt, a fost o defecțiune a sistemului de iluminat architectural, cu toate că atât preoții, cât și episcopul greco-catolic, Virgil Bercea, declarau, la acea vreme, că, cu câteva zile înaintea incendiului, Palatul nu avea curent și nici luminile ambientale nu funcționau. În același timp, experții au arătat că focul a pornit de la încălcări ale normelor de prevenire și apărare împotriva incendiilor.

La data de 31 august 2018, Consiliul Local al municipiului Oradea a aprobat Contractul de parteneriat între Municipiul Oradea și Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, în vederea realizării lucrărilor de consolidare, reabilitare și refuncționalizare a clădirii afectate de incendiul din data de 25 august și administrării de către Municipiul Oradea a Palatului Episcopal Greco-Catolic de Oradea pe o perioadă de minimum 20 de ani. Aceste soluții au fost identificate de către reprezentanții Primăriei Oradea și ai Episcopiei, cu scopul reabilitării Palatului și redării acestuia în circuitul public, ținând seama de distrugerile masive pe care incendiul le-a provocat clădirii. Până acum, Primăria a plătit 7,9 milioane de lei pentru refacerea acoperişului şi 1,7 milioane de lei pentru faţade.

La începutul lunii mai, însă, Consiliul Local Oradea s-a întrunit în şedinţă extraordinară, desfăşurată online, pentru a aproba, cu unanimitate de voturi şi fără comentarii, suspendarea protocolului încheiat în septembrie 2018 între municipalitatea orădeană şi Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică, cu privire la reabilitarea interioarelor clădirii. Măsura a fost necesară pentru ca spaţiul să poată fi pus, liber de sarcini, la dispoziţia Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.