Pe fondul temperaturilor ridicate înregistrate în judeţul Bihor și a prognozei meteorologice pentru următoarea perioadă,  în vederea preîntâmpinării și limitării efectelor negative ale caniculei,  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bihor atrage atenţia cetăţenilor.

 

Meteorologii au anunţat temperaturi de până la 42 de grade în Vestul ţării, în 12 judeţe din această zonă, inclusiv Bihor, fiind Cod Roşu de caniculă, valabil vineri şi sâmbătă. Autorităţile recomandă luarea mai multor măsuri. Astfel, deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice). Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00. Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare. Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici). Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică. Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare. Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală. Nu consumaţi alcool - vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei. Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie. Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme. Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră. Persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente. Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

 

Puncte de prim ajutor

În situaţia în care persoanele care se deplasează în aer liber sau sunt la domiciliu, au afectată starea de sănătate (percepută prin senzaţie de leşin şi/sau creşterea frecvenţei cardiace, palpitaţii) pot solicita primul ajutor la puncte de prim ajutor, organizate de autorităţile administraţiei publice locale din: Oradea - Str. Aurel Lazăr; P-ța Decebal; P-ța Cetății; P-ța Ioșia, Nucet - dispensarul medical, Ștei - Intrarea în piața agroalimentară Ștei, Valea lui Mihai - Str. Calea Revoluției, nr. 2 (în fața Primăriei), Aleșd - camera de gardă a Spitalului Orăşenesc Aleşd, Beiuș - în incinta Muzeului, Salonta - în Primărie, Marghita - C. Republicii, nr. 1 (în Primărie), Săcueni - Str. Libertății, nr. 2 (în ambulatorul de specialitate) și Sînmartin - Centrul Staţiunii Băile Felix.

Spaţiile în care funcţionează punctele de prim ajutor sunt deschise pe perioada avertizărilor meteo (coduri de caniculă), sunt dotate cu un pat, apă rece, climat cu temperatură mai scăzută decât în exterior, tensiometru şi cadru medical. În cazul în care starea de sănătate a unui solicitant este foarte grav afectată şi nu poate fi ameliorată de cadrul medical din punctul de prim ajutor acesta apelează Serviciul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.        

Persoanele care au nevoie doar de apă de băut pot să o obţină de la puncte de distribuire a apei potabile: Nucet - în parc cu cişmea cu apă potabilă și popasul izvor cu apă potabilă, Ștei - Intrarea în piața agroalimentară Ștei, Săcueni - Str. Libertății, nr. 18, Marghita - al. Tineretului, nr. 1/B (SC Biovit SRL), str. Eroilor, nr. 13 (SC Aloe Farm SRL), str. C. Republicii, nr. 31 (SC Farmastar SRL) și Salonta  - str. Republicii nr.1 (în Primărie).

Treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice și va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare. Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, în special în zonele de munte și în jumătatea de nord a țării, anunță ANM. „Cel mai probabil de duminică, din a doua parte a zilei, în special în zonele de munte și în jumătatea de nord a țării, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere. Restrângerea valului de căldură va fi cu ocazia evoluției unor sisteme noroase care vor aduce furtuni violente în țară”, au explicat reprezentanții ANM. Este al doilea cod roșu de caniculă emis de meteorologi pe parcursul acestei veri, primul fiind dat la începutul lunii iulie.