Muzeul Țării Crișurilor, Universitatea din Oradea - Facultatea de Arte și Muzeul Municipal Beiuș au organizat un eveniment inedit, joi seara, la sediul MTC. Vedeta seratei a fost cojocul cu bumbălaci, o piesă etnografică rară care a fost prezentată de dr. Simona Ioana Bala.

Prezentarea acestei piese etnografice rare, de secol XX, a fost susţinută atât de Simona Ioana Bala, muzeograf în cadrul secției de Etnografie, cât şi de Răzvan Fericean, un tânăr pasionat de arta populară și a meșteșugului, care a reușit să reînvie această tradiție a cojocăritului, specifică zonei etnografice Holod. În cadrul evenimentului a avut o intervenție asupra acestei teme muzeograful Cristian Remus Țoța, de la Muzeul Municipal Beiuș.

„Despre cojocul de Tinca sau cojocul cu bumbălaci știm că aria lui de răspândire a fost subzona etnografică Holod, fiind realizat în atelierele de cojocărit situate, în general, în centre urbane (în Tinca se confecționa acest tip de cojoc, după cum îi arată și numele) sau în satele aflate în imediata lor vecinătate și care furnizau cojoace pentru satele dintr-un anumit areal, respectându-se specificul ornamental al fiecărei subzone etnografice”, a explicat Simona Bala. „Ca și sumanul, acest tip de cojoc era o piesă vestimentară scumpă, iar cu timpul locul lui a fost luat de labreu (vestă). Lipsa dăinuirii cojoacelor se explică și prin obișnuința de a-l îmbrăca pe cel trecut la cele veșnice cu „cojocul care i-a fost drag”, dar și prin expunerea la diversele degradări provocate de agenți fizici, chimici, biologici și mecanici. Astfel, modelele vechi de cojoace din secolul al XIX-lea au dispărut, iar demersul de a le reconstitui cu ajutorul fotografiilor vechi și al pieselor aflate în colecțiile muzeale își dovedește utilitatea”, a transmis muzeograful.

 Secția Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal deține în colecție șase astfel de piese vestimentare, confecționate în primele două decenii ale secolului XX în atelierul de la Tinca, care prezintă elementele specifice acestui tip de cojoc. „Broderia cu motive florale („pene”) cusute cu fire de lână este repartizată pe fața cojocului, pe spate și pe liniile de răscroială, cu scop decorativ și de întărire a îmbinărilor. Același scop îl au și aplicațiile de piele colorată ce sunt amplasate pe partea inferioară, pe lângă bordura de blană, pe partea de sus a spatelui și în partea de jos („țiroame”)” a arătat dr. Simona Bala.

 Frumusețea și tehnica de lucru a acestor piese vestimentare au atras atenția tânărului Răzvan Fericean, care, din pasiune pentru tradiții obiceiuri și obiecte etnografice, a reînviat tradiția confecționării de cojoace. La cei numai 21 de ani ai săi, Răzvan a reușit să aducă la viață cojocăritul realizând în atelierul său trei cojoace cohănești femeiești, unul bărbătesc, un cojoc binșenesc bărbătesc, un cojoc fetesc din zona Beiușului, de inspirație maghiară (cojoc cu jumere), un cojoc cu bumbălaci, un suman de Sârbești și o pereche de cioareci, precum și cojoace mai simple, de port și două laibere.
Serata muzeală organizată în 10 februarie face parte din proiectul cultural „Țara Crișurilor - vatră etnografică”, organizat de Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal prin secția de Etnografie cu scopul de a prezenta publicului larg patrimoniul etnografic disponibil în colecțiile Muzeului Țării Crișurilor. Activitățile avute în vedere în cadrul acestui program implică organizarea de expoziții și prezentări tematice, ateliere de meșteșugărit și creație populară.