Cazul elevului „electrocutat cu electroșocuri” de jandarmi la Liceul tehnologic special „George Barițiu”, făcut public pe o rețea de socializare de fostul ministru Vlad Alexandrescu este doar într-o mică măsură adevărat. Adică jandarmii care l-au electrocutat pe copil nu erau de fapt jandarmi, iar electroșocurile nu aveau cum să fie electroșocuri pentru că firma care face pază la Barițiu nu este dotată cu așa ceva.

 

O postare pe o rețea de socializare în care Jandarmeria era acuzată că aplică electroșocuri copiilor cu probleme psihice a ajuns virală zilele trecute pe internet.

„Există un liceu tehnologic pentru elevi cu nevoi speciale în Oradea numit George Barițiu. Copiii ce suferă de autism, de retard mintal sau alte afecțiuni psihice vin aici pentru că au nevoie de atenție specială și pentru a se putea integra mai ușor în societate.

Acum câteva săptămâni a avut un loc un incident oribil în care un elev de la Arte și Meserii a obligat pe unul dintre copiii cu retard mintal să îi facă sex oral unui alt coleg cu probleme psihice. Totul în plină zi, în curtea liceului presărată cu camere video. Sesizarea a fost făcută abia după o săptămână, iar agresorul a fost arestat preventiv.

Ce face conducerea școlii? În loc să se preocupe de consilierea psihiatrică a victimelor ori să facă o anchetă pentru a vedea de ce elevii nu erau sub supravegherea profesorilor, primul lucru pe care îl face este să apeleze la Jandarmerie pentru a asigura paza liceului. Așa-zisa „pază” a forțelor de ordine este asigurată doar noaptea și doar în internat.

Lucrurile nu s-au schimbat deloc în bine. Câțiva părinți mi-au scris că jandarmii care ar trebui să-i protejeze pe copii îi abuzează în cel mai teribil mod cu putință. Din relatările lor, jandarmii se comportă ca niște brute, intră în camerele copiilor, le aplică lovituri și îi electrocutează cu electroșocuri. Copii cu grave probleme psihice care în locul tratamentului unor specialiști, primesc lovituri și șocuri...

Iar asta este doar ce mi-au scris unii părinți până acum. Jumătate din elevii liceului special provin din centre de plasament. Ei nu au părinți care să-i ducă la spital, să vadă dacă sunt bine sau să le îngrijească rănile. Ei nu au nicio voce cu care să strige după ajutor. Fără sesizările părinților, ar rămâne în acest iad fără ca nimeni să știe de suferința lor.

Am făcut o plângere către Parchetul din Bihor și am sesizat Avocatul Copilului, Autoritatea Națională (sic) pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Cei vinovați de aceste abuzuri trebuie să răspundă pentru faptele lor. Acești copii merită o viață normală, nu un tratament inuman!”, susținea Vlad Alexandrescu fost ministru al Culturii în guvernul Dacian Cioloș în perioada 2015–2016, într-o postare pe o rețea de socializare, unde adăuga că deține și un certificat medico-legal care demonstrează agresiunile.

 

Jandarmii nu, electroșocuri nici vorbă!

 

Postarea a mobilizat mai multe instituții care au făcut controale la George Barițiu. Printre ele Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Consiliul Județean Bihor.

Primii care au reacționat au fost jandarmii care au explicat într-un comunicat că ei nu fac pază la nicio școală din oraș.       

„Jandarmeria Bihor nu a fost solicitată şi nu a executat misiuni de pază la internatul Liceului Tehnologic George Bariţiu din Oradea, cu atât mai mult cu cât, Legea 550 din 2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, prevede expres că Jandarmeria Română poate asigura paza unor obiective, altele decât cele aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, doar prin Hotărâre de Guvern.

În ceea ce priveşte informaţia apărută în mass-media, cu privire la incidentul petrecut în incinta aceluiaşi liceu în data de 5 octombrie 2018, menţionăm că Jandarmeria Bihor nu a fost solicitată şi nici nu a intervenit pentru rezolvarea acelui incident”, se afirmă într-o precizare făcută de compartimentul relaţii publice al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor.

În scurt timp și Consiliul Județean Bihor a dat un comunicat în care a explicat faptul că jandarmii nu au niciun contract sau parteneriat cu școala și că „pentru prevenirea oricărui tip de probleme sau a unor acte de violență, și totodată, pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște a fost încheiat un contract de prestări servicii cu o companie de profil. În acest contract se stipulează faptul că societatea prestatoare execută servicii de intervenție și patrulare, iar în cazuri deosebite, la solicitarea beneficiarului poate interveni la aplanarea oricărui tip de conflict. Menționăm că, fiind o societate de pază, conform legislației în vigoare, în componența echipamentului aflat în dotarea celor ce efectuează serviciul, nu se regăsesc electroșocuri. De asemenea, facem precizarea că, în incinta unității de învățământ - hol, curte, internat - accesul reprezentanților firmei de specialitate se face în prezența unui pedagog sau a profesorului de serviciu.

Având în vedere toate aceste elemente, Consiliul Județean Bihor în calitate de coordonator al rețelei școlare cu regim special, în numele unității de învățământ în cauză, respinge acuzațiile înșirate de parlamentarul Vlad Alexandrescu pe marginea eventualelor acțiuni de violență din Liceul Tehnologic Special nr. 1 Oradea, considerând mai mult decât necesar verificarea mai multor surse înainte de lansarea unor incriminări”.

 

Copil problemă, părinți procesomani

 

Pentru a afla situația și din alte surse, am stat de vorbă și cu directorul Liceului Tehnologic Special nr.1, Tiberiu Sîncelean. Acesta susține și el că jandarmii nu au nicio treabă în această poveste și că firma angajată nu deține aparate cu electroșocuri.

„La noi nu există nicio plângere de la vreun părinte nemulțumit de modul în care sunt tratați copiii. Există însă 10 sesizări din partea dirigintei și a îngrijitoarelor cu privire la un copil care are handicap sever și este foarte violent, de cele mai multe ori fără niciun motiv. El este cel care înjură, scuipă, lovește și tot el se consideră abuzat. Chiar ieri a fost ședință cu ceilalți părinți din clasă care au spus că s-au săturat să accepte comportamentul deplasat al copilului. Unul dintre părinți spunea că fiul lui a fost lovit în cap cu o mătură. Acum luăm declarații de la cei implicați să vedem exact despre ce a fost vorba. A fost chemată o firmă de pază tocmai din cauza acestui copil, pentru a preveni acest gen de incidente. Uneori, când este cazul apelăm și la 112. Copilul este cu handicap sever iar tatăl este trecut în acte ca asistent personal, deci are obligația să stea cu el. Nu l-am văzut niciodată la școală. Părinții lui sunt însă procesomani, reclamagii de meserie. Au dat în judecată tot ce se putea da. Noi aici nu putem face mai mult pentru că nu avem clase pentru copii cu handicap sever”, a spus, pentru CRIŞANA, directorul Tiberiu Sîncelean.

Copilul a ajuns la George Barițiu prin intermediul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor care nu prea a avut de ales, neexistând altă școală în Bihor care să se ocupe de copiii cu handicap sever.