Cerşetoria şi pomana, pedepsite
Conform unui prouiect de lege înanitat la Senat cerşetoria ar trebui interzisă şi va fi pedepsită cu închisoarea între şase luni şi doi ani, dar şi cu amenzi între 300 şi 600 de lei pentru cei care dau bani cerşetorilor. Cerşetorul este definit ca "persoana care solicită publicului ajutor material", iar cerşetoria este "acţiunea de a cerşi şi rezultatul ei; strângere de bani ca mijloc de existenţă". "Obţinerea de bani prin cerşetorie de către o persoană constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la doi ani", se arată în proiect. În propunerea legislativă se mai arată că sumele de bani obţinute prin cerşetorie se confiscă. Legea nu va rezolva problema de fond, deoarece nu vor fi pedepsiţi adevăraţii vinovaţi, adică persoanele care exploatează, cred organizaţiile civice.
Corect.Demult era necesara aceasta lege,la noi dar si in toate tarile UE.Cine vrea sa ajutepe cei nevoiasi si neputinciosi-dar nu lenesi-n-are decat sa doneze organizatiilor de caritate.