Inspectoratul Școlar Județean Bihor a preluat și distribuit, sâmbătă, 27 noiembrie, în toate unitățile de învățământ din județul Bihor, 190.000 de teste rapide antigen SARS-CoV-2 cu probă din salivă.

Acestea s-au repartizat prin Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, în baza ordinului privind aprobarea repartiției unor tipuri de materiale destinate monitorizării permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităților de învățământ.

Începând din această săptămână, copiii vor putea fi testați, în funcție de decizia consiliului de administrație al unității de învățământ, la nivelul unității, cu acordul părintelui/ reprezentantului legal sau la domiciliu, sub supravegherea părintelui/ reprezentantului legal.

Reamintim că, în conformitate cu prevederile Ordinului din 19.11.2021, privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii, interimar, nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ, în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, Consiliul de administrație al unității de învățământ decide dacă testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă se efectuează în unitatea de învățământ sau la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal.

„În situația în care consiliul de administrație al unității de învățământ stabilește că procedura de testare cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă este efectuată în unitatea de învățământ, este necesar acordul părintelui/reprezentantului legal al preșcolarului/elevului minor, acord exprimat conform formularului elaborat de Ministerul Sănătății”, a transmis inspectorul Florin Negruțiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Potrivit acestuia, în situația efectuării testării cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal, rezultatul testării se comunică de îndată, în scris sau electronic, unității de învățământ, respectiv persoanei responsabile desemnate.