După ce pandemia de coronavirus a impus suspendarea evenimentului în 2020, Târgul de produse tradiționale „Straiță plină”, de la Roșia, a fost reluat sâmbătă, 2 octombrie.

Organizat de Asociația „Orizont Verde”, Primăria Comunei Roșia și Consiliul Județean Bihor, prin intermediul unor entități din subordine - Agenției de Management al Destinației și Centrului de Cultură Bihor, Târgul „Straiță plină” a ajuns la cea de-a IX-a ediție.

După cum declara Angela Szabo, una dintre organizatorii evenimentului, peste 50 de producători din comuna Roșia și Depresiunea Beiușului au oferit participanților la târg bunătăți provenite din gospodăriile proprii: renumitele sarmale de Roșia, zacuscă, murături, dulcețuri, prăjituri, plăcinte sau siropuri, pâine coaptă pe vatră, slănină sau alte preparate din carne făcute după metode tradiționale, brânzeturi, vinuri din fructe de pădure și alte băuturi. La fel ca la edițiile trecute, au fost organizate și ateliere - 16, de această dată - ale unor artizani și meșteri populari.

Conform tradiției, manifestarea s-a terminat cu un spectacol artistic la reușita căruia au contribuit ansamblurile folclorice „Codrenii Bihorului” din Roșia, „Dor Șuncuian” din Șuncuiuș, „Datina” din Aleșd și „Floarea Barcăului” din Marghita, interpreții de muzică populară Mădălina Tegzes, Cătălin Lazăr, Mariana Tomele, Anca Banda și Mădălina Ilea, precum și trupele „Graiu” și „Iarba fiarelor”.

Cât privește scopurile Târgului „Straiță plină”, acestea au fost expuse chiar de unii dintre organizatorii evenimentului:

„Ne propunem promovarea producătorilor locali, pentru ca vizitatorii noștri să aibă de unde alege bucate tradiționale, cum nu se găsesc în supermarket-uri sau în alte locuri”, a declarat Remus Moțiu, primarul comunei Roșia.

„Scopul acestui eveniment este acela de a ne păstra buna calitate a produselor noastre și de a ne mândri cu ele, precum și cu portul popular”, a completat Angela Szabo, reprezentantă a Asociației „Orizont Verde”.