Aproximativ 50 de orădence de diferite vârste au dansat ieri, în Piața Ferdinand din Oradea, pe melodia „Jerusalema”, pentru a marca Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.

Organizația centrală a femeilor din UDMR a pornit, încă din anul 2017, campania „NEEEM”, pentru combaterea violenței împotriva femeilor, cunoscută acum și la nivelul Europei. În cadrul acestei campanii, ieri, în Piața Ferdinand din Oradea, a avut loc un flashmob, organizat de Organizația de Femei a UDMR, filiala Oradea, pentru a conștientiza actele de violență împotriva femeilor.

„Am inițiat acest eveniment, pentru a arăta că nu este normal ceea ce se întâmplă în lume, în anumite situații, mai ales cu femeile. Zilnic, mii de femei sunt expuse unor diferite variante ale violenței, iar această problemă este, din păcate, extrem de actuală...”, ne-a declarat Pető Dalma Csilla, consilier local UDMR și președinte executiv al Organizației de femei UDMR, județul Bihor.

Alături de Pető Dalma, printre dansatoare s-au mai numărat: directoarea Liceului „Ady Endre”, Vad Márta, directoarea adjunctă de la DJST, Bokor Ágota, directoarea Teatrului Szigligeti, Czvikker Katalin, directoarea adjunctă de la DGASPC Bihor, Szántó Ildikó și directoarea adjunctă de la Școala „Dimitrie Cantemir” Oradea, Beata BalintÎntregul moment coregrafic a durat câteva minute și a fost coordonat de multipla campioană naţională la dans Noémi Tóth, care a venit cu fetele de la Academia ei de dans „Stephany”. 

Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor este marcată, anual, la 25 noiembrie. De la izbucnirea pandemiei de Covid -19, datele și rapoartele au arătat că toate tipurile de violență împotriva femeilor și fetelor, în special violența domestică, s-au intensificat de la un an la altul.

„Știm că violența împotriva femeilor este una dintre cele mai răspândite forme de încălcare a drepturilor omului în lume. Pentru a îmbunătăți situația, noi, participantele la acest flashmob, încercăm să atragem atenția asupra acestui fenomen. Se poate apela 112, număr unic de telefon, sau, în cazul în care este nevoie de consiliere vocațională, consiliere psihologică și juridică, numărul de telefon 0800 500 333. La nivel național, în 42 de județe există și locuințe protejate, unde femeile care sunt victime ale violenței domestice pot primi ajutor”, ne-a declarat și Szántó Ildikó, voluntar în cadrul Organizației de femei a UDMR, filiala Oradea, și director general adjunct al DGASPC Bihor.