Astăzi, de la ora 12.00, în cimitirul Ghencea Militar, vor avea loc funeraliile celui care a fost g-ral col. (r) Iulian Vlad, ministru secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (din 22 noiembrie 1984) și şef al Departamentului Securității Statului (între 5 octombrie 1987 - 22 decembrie 1989).

 

Generalul Iulian Vlad a fost conducătorul celui mai important serviciu secret român care avea în subordine atât Centrul de Informații Externe (spionajul), Direcția contrainformații militare, toate Direcțiile de contraspionaj interne și externe, trupele de securitate, unitățile speciale de diferite arme, școala și centrele de pregătire și perfecționare a ofițerilor activi, unitatea specială de luptă antiteroristă, apărarea ambasadelor, diplomaților străini din țară și a înalților demnitari străini în vizitele oficiale în țara noastră, unitatea specială de radio și telecomunicații, unitățile de securitate județene.

Gen. Iulian Vlad se subordona direct șefului statului, fiind de același rang cu ministrul de Interne și șeful Secției PCR pentru probleme militare și justiție.

Provenit dintr-o familie de țărani români din Oltenia, cu tatăl militar pe Frontul de Est în al Doilea Război Mondial, prin școală s-a ridicat treptat și s-a impus în societatea românească a celei de-a doua jumătăți a secolului trecut. Ca tânăr învățător, absolvent al Școlii Normale din Craiova, se va alătura mișcării de tineret democratice la cererea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. De aici face pași spre domeniul atât de special al serviciilor secrete, acumulând noi cunoștințe din sfera economicului și științelor juridice. Calitățile sale de intelectual, clădite de fundamentul tradițional al absolventului de Școală Normală de Învățători, vor cântări mult în deciziile pe care le va lua în funcțiile delicate și pline de responsabilitate pe care le-a ocupat ulterior.

Cei care l-au cunoscut în cariera sa de până în 1989 i-au apreciat calmul, echilibrul, puterea de analiză și prevederea viitorului imediat și cu bătaie lungă, camaraderia, modestia, dorința de a se menține, atât cât timpul îi permitea, în mediul cultural artistic ca iubitor de carte, teatru, concerte, expoziții de artă. De altfel, familia pe care și-a creat-o a fost un mediu propice pentru consolidarea acestor înclinații. Soția, profesoară, absolventă a Universității din București, originară din Brusturi-Bihor, a fost un excelent companion de viață.

Soarta a făcut ca Iulian Vlad să fie în miezul evenimentelor într-un moment de cotitură a istoriei noastre recente. Este vorba, cum cred că știu cei mai mulţi dintre români, de lovitura de stat din decembrie 1989. Atunci, împreună cu gen. Ștefan Gușă - şeful Statului Major al Armatei Române, a împiedicat declanșarea unui război civil după fuga familiei Ceaușescu din sediul C.C. al P.C.R, invadarea țării de trupele statelor „frățești” (URSS, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria) și desființarea statului român prin ocuparea Moldovei, Transilvaniei, Banatului și Dobrogei. Ar mai fi rămas Valahia (Țara Românească), cu Bucureștiul!

Încă din primăvara anului 1989, mai ales din primele zile ale lunii decembrie, gen. Iulian Vlad a informat conducerea statului asupra planurilor serviciilor secrete est și vest-europene de invadare a țării noastre și sfâșierii ei teritoriale. De altfel, toate realitățile economice grave cu care se confrunta populația țării la sfârșitul anilor ‘80 erau raportate Cabinetelor 1 și 2 numai de D.S.S. Membrii importanți ai Guvernului și conducerii PCR căutau să ascundă realitatea. Un ultim raport olograf, semnat de gen. Iulian Vlad, înaintat personal lui N. Ceaușescu în jurul datei de 10 decembrie 1989, a fost găsit în seiful din Cabinetul 1.

În dimineața zilei de 22 decembrie, în jurul orei 7.30, când încă N. și E. Ceaușescu erau în sediul CC al PCR, gen. Iulian Vlad a ordonat retragerea în unități și predarea armamentului la rastel de către trupele de securitate din jurul CC al PCR, ca și a ofițerilor și trupelor de Securitate din toate județele țării. În orele următoare, când Armata a preluat conducerea țării și a pactizat cu masele revoltate, a ordonat ca toate serviciile și unitățile militare ale Securității din județe și municipiul București să pactizeze cu Armata. Astfel s-a evitat războiul civil cu toate urmările lui dezastruoase.

 Generalii Iulian Vlad și Ștefan Gușă, în 22 decembrie, ora 17.15, s-au întâlnit în clădirea CC al PCR cu Ion Iliescu, emanatul noii conduceri, care le-a cerut să-și continue activitatea pentru a menține ordinea în țară.

Eșecul ocupării țării de trupele statelor vecine trebuia însă pedepsit după ce noua putere își văzuse „sacii în căruță”. Astfel, la ordinul gen. Nicolae Militaru, noul ministru al Apărării Naționale, cunoscut spion KGB-GRU, la 31 decembrie, ora 14.00, gen. Iulian Vlad a fost arestat, împreună cu cei trei adjuncți ai săi, în prezența lui Evgheni Tiajenikov - ambasadorul URSS la București.

Întemnițat la Rahova și Văcărești, în anii de închisoare a fost supus la multe presiuni pentru a declara ceea ce „noii emanați” (Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Victor Atanasie Stănculescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Tokes Laszlo, Virgil Măgureanu, Sergiu Nicolaescu, Ion Suceavă, Mircea Dinescu, etc.) îi cereau. Respectiv să recunoască rolul Securității în „genocidul” din decembrie 1989, nicidecum implicarea serviciilor secrete sovietice, maghiare, iugoslave , franceze, britanice, nord-americane. A rezistat acestor presiuni, iar după eliberare a dezvăluit treptat, așa cum îi stă bine unui șef de servicii secrete, ceea ce știa despre 1989.

Gen. Iulian Vlad a avut și puțin noroc. A rămas în viață. În fond și „norocul” face parte din viața noastră a fiecăruia, după cum ți-l și faci singur, într-o viață cinstită de om, fără a abuza de puterea pe care ți-o dă o funcție de conducere în general, cu atât mai mult una din sfera serviciilor secrete.

Predecesorii lui, care au pus bazele serviciului secret român modern, nu au avut șansa de-a rămâne în viață când lumea politică în care au activat s-a schimbat dramatic.

Mihail Moruzov, întemeietorul Serviciului Secret Român în 1916/1924, a fost ucis de legionari, în noiembrie 1940, în închisoarea Văcărești. El coordonase direct o direcție a SSI care a încercat să oprească ascensiunea la putere a legionarilor. Urmașul său, Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informații în timpul regimului Ion Antonescu, a fost arestat în septembrie 1944 de NKVD-ul sovietic. Dus la Moscova și interogat timp de doi ani, este retrimis la București în primăvara anului 1946. Inclus în lotul criminalilor de război condamnați la moarte, în frunte cu Mareșalul Ion Antonescu, este grațiat în ultima clipă, chiar dacă este acuzat pentru măsurile anticomuniste luate în anii 1940-1944. După unii cercetători, va fi întemnițat și va muri în închisoarea Văcărești. După alții, i se va face o operație estetică și va fi folosit de Securitate în reorganizarea ei, după 1958/60, când românizarea serviciului și orientarea sa anti-KGB cerea o experiență în plus din partea unui as al serviciilor secrete cu cunoștințe în lupte contra spionajului sovietic. În orice caz, în serviciile secrete internaționale nu se practică exterminarea fizică a șefilor acestora, care știu multe și-ți pot da detalii, fie și cu „lingurița”. Desigur, excepțiile întăresc regula, atunci când patima, lipsa orizontului profesional, a interesului național au prioritate.

După 1997, începând cu Costin Georgescu, directorul SRI în timpul Convenției Democrate, toți ocupanții acestei funcții, mai puțin Virgil Măgureanu, se întâlneau periodic între ei invitat fiind și gen. Iulian Vlad. Practica aceasta se păstrează, din câte am auzit, până astăzi. Era ocazia împărtășirii reciproce de experiență, păstrându-și fiecare director secretele și rigorile propriei perioade în care activau.

Am avut ocazia să-l cunosc pe gen. col. (r) Iulian Vlad datorită directorului său de cabinet, gen. bg.(r) Aurel I. Rogojan, bihorean „de-al nostru”. Din 2011 în cadrul Universității noastre, în alte locații publice din oraș, am prezentat câteva cărți ale dlui gen. Rogojan, care aveau ca temă istoria serviciilor secrete românești sau situația geopolitică a țării noastre după 1989 până la zi. La trei dintre aceste lucrări, alături de alți vorbitori, le-am făcut recenzia, ca unul care aproape un deceniu am susținut studenților în Istorie și Relații Internaționale un curs privind Istoria Serviciilor secrete românești.

În aceste împrejurări am avut privilegiul să discut cu dl. gen. Iulian Vlad pe teme de istorie recentă a țării noastre. Am aflat multe, datele de „istorie orală” permițându-mi să-mi nuanțez punctele de vedere pe care documentele de arhivă, presa și literatura, mai veche și mai nouă, mi le-au fundamentat în timp ca cercetător și profesor.

Alături de alți auditori ai intervențiilor D-sale pe marginea cărților colaboratorului său, ceream să-și publice memoriile. Iată, recent, gen. Aurel Rogojan a împlinit această necesitate, editând volumul „Vinovatul de serviciu - generalul Iulian Vlad”(Ed. Dosarele Cotidianul, nr.2/2017, 162 p.) Lucrarea poate fi procurată din librării și chioșcurile de ziare. Aici, toți cei interesați pot găsi mult mai multe amănunte legate de biografia celui dispărut. Deși se poate să nu-și găsească loc chiar toate secretele din anii 1984-1989 în care gen. Iulian Vlad a fost implicat la vârf. Este, de multe ori, o regulă în viața unui șef de servicii secrete: duce cu el, în mormânt, parte din ceea ce știe.

Cum cu ocazia celor trei întâlniri la final îi spuneam dlui Ministru „La mulți ani cu sănătate și la bună vedere”, astăzi închei cu tradiționalele cuvinte în astfel de împrejurări triste: „Dumnezeu să Te odihnească, Domnule General - patriot român”!