Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, în colaborare cu Administrațiile Bazinale Mureș, Banat și Someș Tisa, a organizat miercuri noapte primul exerciţiu de simulare interbazinal pentru verificarea modului de funcționare a fluxului informațional – decizional și de intervenție operativă pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații.

 

Desfășurarea de forțe s-a realizat pe malul drept al Crișului Negru pe sectorul podul CFR - podul rutier DN79, în comunele Avram Iancu şi Zerind, și a antrenat forţe şi mijloace moderne de intervenţie operativă. Pentru îndeplinirea scopului exerciţiului s-a luat ca ipoteză depăşirea pragurilor critice de precipitaţii sub formă de ploaie, căzute pe un sol umed, saturat de precipitaţiile căzute anterior, însoţite de intensificări ale vântului, context în care se prognozează atingerea şi depăşirea cotelor de pericol, aferente codului roşu, pe râul Crişul Negru.

Timp de 7 ore, 180 de angajați ai Apelor Române au supraînălțat aproape 4 km de diguri pentru a proteja astfel localitațile din vecinătate. „Ceea ce a adus nou acest exercițiu a fost faptul că s-au testat sistemele de iluminat aflate în dotarea echipelor de intervenție. S-au utilizat cele mai moderne soluții de apărare precum; hidrobaraj, aerobaraj, baraj din aluminiu și baraj tip aqua stop”, a declarat directorul ABA Crişuri, Dorel Dume. De asemenea, au fost utilizate echipamente moderne şi performante de umplut și transportat sacii cu nisip, iar noutatea exercițiului a fost folosirea sistemelor de iluminat atât portabile, cât și de tip turn. S-a intervenit cu şase autoutilitare, patru buldoexcavatoare, o maşină de umplut saci, un trailer, patru grupuri electrogene pentru iluminat cu anexe, 25 de reflectoare, două turnuri pentru iluminat cu înălţimea de 9 m, respectiv 12 m.

Potrivit ABA Crişuri, acest exerciţiu a fost unul de mare anvergură, care „a antrenat forţe masive şi mijloace de intervenţie operativă semnificative, verificând, totodată, modul de colaborare la inundaţii între echipele de intervenţie din cadrul Apelor Romane, cât şi randamentul personalului în situaţii de stres”. Exerciţiul s-a finalizat joi dimineaţă, la ora 2.00.