Învățământul profesional este viitorul. Cel puțin asta cred reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Bihor care vor să crească numărul acestor clase de la 39 la 59 anul școlar viitor, adică de la 25% la 40%.

Pentru a convinge elevii și părinții de importanța învățământului profesional Inspectoratul Școlar Județean Bihor desfășoară în mod constant acțiuni de orientare școlară și profesională a elevilor. Una dintre ele este Târgul Ofertelor Educaționale (care se va desfășura în perioda 16 - 27 mai), în cadrul căruia unitățile de învățământ care au ofertă educațională pentru învățământul dual și învățământul profesional de stat, cu implicarea operatorilor economici parteneri, vor prezenta particularitățile și finalitățile fiecărei calificări profesionale. De asemenea, în calitate de parteneri ai AJOFM Bihor, în cadrul unui proiect transfrontalier Ro-Hu, la începutul lunii mai, ISJ Bihor va participa cu elevii la un Târg al orientării în carieră. Evenimentul a fost unul de anvergură şi în 2019, când s-a bucurat de o largă participare şi un real succes, situaţia pandemică fiind cauza întreruperii lui.

„În ceea ce privește oferta educaţională pentru învăţământul profesional, faţă de anul trecut şcolar, când numărul de clase realizate a fost 39, reprezentând 25% din numărul claselor a IX-a realizate, în acest an s-au propus 59, acestea reprezentând 40% din numărul claselor a IX-a propuse”, spune inspectorul școlar general al ISJ Bihor, Horea Abrudan.

Pe lângă acţiunile întreprinse de şcoli, de promovare a propriei oferte educaţionale, inspectoratul şcolar a elaborat un ghid care vine în sprijinul elevilor şi părinţilor din întreg judeţul Bihor. Documentul poate fi vizualizat pe isjbihor.ro (secţiunea Examene - Admitere). Acesta oferă informaţii atât despre oferta educaţională a fiecărei şcoli cât şi despre specificul fiecărei calificări (ce competenţe pot fi dobândite, ce se va studia, ce ocupaţii pot fi practicate după absolvire, parteneri de practică etc.).

 

Promovare și avantaje

Pe 11 martie, de Ziua Națională a Meseriilor, în școlile din Bihor s-au desfășurat acțiuni specifice: webinarii dedicate noilor meserii generate de tehnologie, ateliere de lucru pe diferite meserii specifice calificărilor profesionale din oferta educațională, expoziție de fotografii cu produsele realizate în cadrul atelierelor (bucătar, ospătar, confecții, estetica și igiena corpului omenesc, sudor, mecanic auto, confecții textile etc.), expunere de machete, activități practice, ziua porților deschise, expoziție de materiale didactice, întâlniri cu operatori economici, învățarea prin experiență, dezbatere despre abilități personale, aspirații și planuri pentru o profesie viitoare, discuții cu absolvenții.

Tot de 11 martie, la clasele a VIII-a din mai multe școli, au fost prezenți reprezentanți ai operatorilor economici, care le-au vorbit elevilor despre traseul educațional și profesia pe care o practică, subliniind importanța alegerii corecte a unei meserii sau profesii în relație cu abilitățile personale.

„La nivelul municipiului Oradea, prin implicarea Primăriei Oradea, se asigură cazare în internatele şcolare şi masă gratuită elevilor care studiază în învăţământul profesional dual. Masa este asigurată şi elevilor care nu sunt cazaţi în internatele şcolare. Alături de beneficiile oferite de Primărie şi Ministerul Educaţiei (bursa de 200 de lei, respectiv decontul transportului), există avantaje şi din partea operatorilor economici. Pe lângă bursa suplimentară de 200 de lei prevăzută de legislaţie, unii operatori majorează această sumă ajungând până la 500 de lei lunar”, a declarat șeful IȘJ Bihor, care a mai adăugat că cei înscrişi în învăţământul profesional au rezultate mai bune de la an la an la Evaluarea Naţională, ceea ce ar demonstra creșterea interesului elevilor şi părinţilor pentru această formă de studiu, dar şi o schimbare a opticii faţă de profesională.