Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (ANCMRR) „Gl. Traian Moșoiu” – filiala Bihor a organizat, joia trecută, la sala de conferințe a Centrului de Excelență NATO Humint Inteligence, un simpozion dedicat sărbătoririi Zilei Armatei României, intitulat: „Armata României, în noul context geopolitic și geostrategic”.

 

Moderatorul simpozionului a fost gl. bg. (rtg.) conf. univ. dr. Vasile Creț, prim-vicepreședintele ANCMRR Bihor, iar organizatorii activității au fost lt. col. (rtg.) dipl. ec. Tudor Alexandru–Costel, secretar executiv și col. (r.) Soran Virgil, șeful aparatului de lucru, membri ai aceleiași filiale.

Simpozionul a debutat cu salutul locțiitorului Centrului de Excelență NATO Humint Inteligence, col. Mircea Cuc, adresat participanților.

S-a intonat imnul național al României și imnul Europei, în interpretarea orchestrei simfonice a Liceului de Arte din Oradea, care apoi au mai interpretat fragmente din Rapsodia Română, de George Enescu, și Valsul Gramofonului, de Eugen Doga, având la pupitrul dirijoral pe Nagy Viola.

În cadrul simpozionului au conferențiat col (r.) dr. Marian Dincă, care a prezentat un material cu tema „NATO și securitatea euroatlantică. România un rol important pe flancul estic al alianței”, col. dr. Kis Alexandru, care a prezentat un material cu tema „Centrul de Excelență NATO Humint din Oradea în cadrul NATO”, prof. univ. dr. Viorel Faur, care a prezentat un material cu tema „Armata României și societatea civilă”, prof. univ. dr. Antonio Faur, care a prezentat „Documente diplomatice franceze privitoare la Transilvania de nord în perioada 1941 – 1942”, și gl. bg. (rtg.) dr. conf. univ. Vasile Creț, care a prezentat un material cu tema „Sărbătorirea Zilei Armatei Române, moment de bucurie pentru toți militarii.”

După prezentarea materialelor, a urmat un program artistic susținut de elevii Şcolii Gimnaziale din Hidișelu de Sus, grupul folcloric „Florile Hidișelului”, coordonat de directoarea Elena Moza și profesoara Anca Călinescu. Toți elevii au fost echipați în portul popular caracteristic zonei.

Grupul folcloric „Mugurelul Bihorului” al Şcolii Gimnaziale Dimitrie Cantemir, coordonat de directoarea Teodora Codău și profesoara Doina Lung, a prezentat un frumos montaj literar intitulat „Omagiu Armatei Române”, în care elevii din clasele a VII-a și a II-a au recitat poezii și au interpretat cîntece patriotice.

După terminarea simpozionului și a programului artistic a urmat o masă camaraderească la popota Garnizoanei Oradea.

Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Garnizoana Oradea, Cercul Militar Oradea, Centrul de Excelență NATO Humint Inteligence din Oradea, Centrul 54 Comunicații și Tehnologia Informațiilor din Oradea, CMJ Bihor, Universitatea Agora din Oradea, ANCE „Regina Maria” – filiala Bihor.