La Spitalul Județean din Oradea, două prelevări de organe - Generozitate salvatoare de vieți
La jumătatea săptămânii trecute, mai exact joi, 27 iulie, la Spital Clinic Județean de Urgență Oradea, datorită generozității nemărginte a unei familii îndurerate, s-a putut realiza o nouă intervenție de prelevare de organe și țesuturi.
Pentru intervenții au fost prezente echipele chirurgicale ale Institutului Clinic Fundeni, pentru ficat și Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal - Cluj-Napoca, pentru rinichi. Intervenția de prelevare de cornee a foat realizată de echipa Secției de Oftalmologie a spitalului orădean. Pentru prelevarea de țesuturi osteotendinoase a fost prezentă echipa Băncii de Țesut Spitalul Clinic Colentina care, împreună cu echipa de suport a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, au încheiat intervenția oferind astfel șansa la o viață mai bună pentru foarte mulți pacienți din toată țara care au nevoie de un transplant osos.
„În spatele acestor vieți ce au putut fi salvate prin transplant s-au aflat echipele ATI și de coordonare transplant, prima verigă din lungul lanț al speranței, pe umerii cărora s-a aflat misiunea cea mai încărcată de emoție și responsabilitate.
Mulțumim cu respect echipei medicale a Spitalului Clinic de Urgență Oradea care, ca de fiecare dată, a făcut dovada înaltului profesionalism, realizând cu succes una din etapele activității de transplant: dr. Tudorel Sabău, dr. Ștefan Pataki - kdp, as. Petru Cotrău - coordonator transplant, echipa ATI: dr. Ioana Botos, dr. Erika Messer, dr. Oana Antonia Popa, dr. Dan Angelescu, as. Emese Pataki, as. Mihaela Popovici, as. Aurelia Cheregi și echipa oftalmologie: dr. Sorin Haidu, dr. Denisa Tiran și dr. Andreea Cocosila” se afirmă într-un comunicat al Agenției Naționale de Transplant.
Conform aceleiași surse, împreună cu prelevarea de la Oradea de pe 20 iulie, cea de mai sus și o altă prelevare care a avut loc tot săptămâna trecută, la București, 9 români au fost readuși în cursa vieții prin transplant de ficat și rinichi, alți 6 pacienți și-au recăpătat vederea datorită transplanturilor de cornee, iar și mai mulți vor avea o viață normală prin transplant de țesuturi osteotendinoase.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.