Universitatea din Oradea are în desfășurare sau se pregătește să lanseze cinci proiecte în valoare totală de 1,269 milioane de lei, finanţate printr-un fond de dezvoltare instituţională lansat de Ministerul Educaţiei.

S-au mișcat repede. Reprezentanții Universității din Oradea au reușit să semneze contractele a cinci proiecte noi printr-un fond de dezvoltare instituţională.

„Primul proiect are ca target 3.000 de elevi și își propune să instruiască 10 cadre didactice care vor deveni agenți de promovare ai instituției. Aceștia vor merge în liceele din zona de Vest, pentru a le prezenta elevilor Universitatea, facultățile, facilităţile, pentru a-i convinge să aleagă să se înscrie la noi. Valoarea proiectului este 233.000 de lei”, a spus vineri, în cadrul unei conferințe de presă, prorectorul Ligia Burtă. Al doilea proiect, în valoare de 260.000 de lei, este asemănător cu primul, doar că vizează atragerea de studenți străini. Acesta presupune, printre altele, participarea la diferite târguri educaționale internaționale și colaborarea cu agenții internaționale de marketing pentru a recruta studenți străini. Proiectul este coordonat de prorectorul Eugen Macocian. Un alt proiect, coordonat de Radu Brejea, de la Facultatea de Protecția Mediului, vizează dotarea stațiunii pomicole a universității cu aparatură pentru analizele probelor de sol. Valoarea proiectului este 280.000 de lei. Pentru încurajarea antreprenorilor, la Universitatea din Oradea există o societate antreprenorială studenţească, unde tinerii pot învăța cum să devină oameni de afaceri. Prin intermediul acestei societăți, instituția va derula un proiect intitulat „Networking antreprenorial”, în valoare de 256.000 de lei, coordonat de Vasile Aurel Căuş, care va aduce în fața studenților antreprenori de succes.

Ultimul proiect vizează continuarea cercetărilor din domeniul nanomaterialelor, nanotehnologiei. Are o valoare de 240.000 de lei și privește mentenanța aparatelor și achiziționarea de consumabile, unele foarte scumpe.