Momente unice la Centrul de Primire și Asistență Refugiați - Două ore de poveste, teatru și voie bună
Centrul de Primire și Asistență Refugiați din Oradea s-a transformat, pentru câteva ore, într-un tărâm de poveste. Copii și mame care au fugit din calea războiului au avut parte miercuri de momente unice, participând la spectacolul de teatru „Hainele cele noi ale împăratului”, explorând mașina de pompieri și creând decorațiuni de Paști.
Centrul de Asistență Umanitară pentru Refugiați, situat pe Calea Aradului, a devenit miercuri, 13 aprilie, un tărâm de poveste pentru peste 50 de copii și 15 adulți ucraineni. Astfel, începând cu ora 16.00, refugiații au fost întâmpinați de cei de la ISU Crișana cu autospeciale, pe care copiii ucraineni au avut bucuria să le descopere. De la ora 16.30, au intrat în scenă actorii Companiei Teatrale „Comoara cu povești” Oradea, care au prezentat spectacolul de succes „Hainele cele noi ale împăratului”, adaptare scenică Michelle Art, după cunoscuta poveste a lui Hans-Christian Andersen. Spectacolul, susținut pro bono de actorii de la „Comoara cu povești”, a creat emoție și bună dispoziție în rândul celor prezenți. Pe tot parcursul spectacolului, copiii au interacționat cu actorii, devenind mult mai curajoși și încrezători, iar în ochi li s-a putut citi bucuria.
„Arta este un limbaj comun și, indiferent de limba în care se joacă o piesă de teatru, aceasta poate fi înțeleasă cu ușurință mai ales de către copii”, ne-a declarat Georgeta Szabo, reprezentanta Asociației Cătunul Verde.
După spectacolul de teatru, copiii au avut ocazia să participe la un atelier de creație, urmat de multă voie bună, pizza, dar și un tort, special pregătit pentru ei.
Evenimentul a fost organizat de Asociațiile Cătunul Verde și Serviciul Internațional de Salvare a Copiilor, Surorile Vincentine și SSVP – Oradea, cu ajutorul Teatrului Comoara cu povești Oradea - Trendart Company, care au reușit să ofere copiilor fugiți din calea războiului momente magice.
„Este a patra oară când organizăm programe pentru copiii refugiați. Scopul acestor activități este de a le oferi bucurie, voie bună, să-i scoatem puțin din mediul lor și să-i ajutăm să socializeze, să se simtă bine. Aici, la centru, vin zilnic de la 10 la 30-40 de oameni, copii și adulți, care fug din calea bombardamentelor”, a precizat Szántó Ildikó, șef serviciu la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor și voluntar la Serviciul Internațional de Salvare a Copiilor.
Centrul de Primire și Asistență Refugiați, situat pe Calea Aradului, este deschis 24 de ore din 24. Refugiații ucraineni găsesc aici tot ce au nevoie, fie că decid să rămână în Oradea pentru o perioadă mai lungă, fie că se află în tranzit. Astfel, autoritățile și ONG-urile implicate în acest proiect au amenajat puncte de informare, locuri de cazare temporară, puncte pentru asistență medicală și locuri de joacă pentru cei mici.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.