„Orice unitate medicală și-ar dori un astfel de aparat” - Robot minune la Spitalul Județean
Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea a găzduit ieri, de la ora 9.00, prezentarea celui mai avansat sistem în chirurgia generală din lume. Un robot adus din Anglia capabil să efectueze intervenții chirurgicale laparoscopice de mare precizie folosind realitatea virtuală.
În cadrul Conferinței Internaționale de Tehnologie Medicală SSIMA RE:Imagine Healthcare, cel mai mare eveniment de profil din Europa de Est, aflat în plină desfășurare la Oradea, medicii și studenții au participat miercuri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, la o demonstrație cu roboți medicali. De la ora 9.00, în holul unității medicale, participanții au făcut cunoștință cu Versius, un robot chirurgical cu ajutorul căruia, până în 2022, au fost realizate peste 5.000 de operaţii la nivel global.
„Am gândit acest robot în așa fel încât să se poată adapta la orice condiții. La orice tip de spital și orice tip de sală de operații. Toate acestea datorită împărțirii robotului în module. Este adaptat pentru chirurgie generală, ginecologică, colorectală, toracică şi pentru urologie și are 6 instrumente de bază care permit efectuarea de operații în toate aceste specializări. Foarte importantă este mobilitatea brațului robotic. Modulul este foarte greu pentru a avea stabilitate, dar foarte mobil pentru a putea fi manevrat în orice zonă a sălii de operație. Noi, cei de la tehnic, vă putem da câteva direcții și sfaturi despre cum poate fi folosit, dar fiecare îl poate adapta și folosi așa cum îi este mai ușor”, a spus un reprezentant al firmei britanice CMR Surgical, care a explicat apoi cum poate fi achiziționat robotul, subliniind că firma oferă consultanță pentru toate problemele și situațiile care pot apărea în întrebuințarea lui.
Robotul folosește și realitatea virtuală, putând fi utilizat cu ochelari VR.
„La ora actuală acesta este cel mai avansat sistem în chirurgia generală. Robotul oferă medicului o precizie mult mai mare pentru chirurgia laparoscopică. Chirurgia robotică înseamnă de faptă chirurgie laparoscopică asistată robotic. Chirurgul operează, nu robotul. El potențează mișcările chirurgului și face vizibile zone care în chirurgia laparoscopică și cea clasică sunt inaccesibile. Cred că orice spital și-ar dori să aibă un astfel de aparat care să ajute chirurgul în desfășurarea operațiilor. Nu doar pentru chirurg este important, ci mai ales pentru pacient, care poate beneficia de operații laborioase prin orificii mici. Asta înseamnă că reducem necesarul de analgezice, timpul de spitalizare și astfel reinserția socială este mult mai rapidă. Prin intermediul unor astfel de aparate, ce se poate face în alte țări în materie de chirurgie laparoscopică se poate face cu succes și în România, ceea ce ar putea să-i facă pe români să nu mai plece în străinătate să se opereze”, a declarat Adrian Coțe, șeful secției de Chirurgie a Spitalului Județean.
Conform Euronews sistemul chirurgical Versius costă între 1 şi 1,6 milioane de euro, majoritatea spitalelor care îl folosesc cumpărându-l în leasing.
Tot ieri, în cadrul SSIMA RE:Imagine Healthcare, a fost lansat BIOdyssey, primul hub de inovație în medicină din România.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.