Se întâmplă lucruri frumoase în Oradea iar unul din locurile care găzduiesc minuni pentru cei mici este Parcul Libertății. Sâmbătă, aici, copiii au aflat lucruri incredibile despre păsări, au văzut cum sunt capturate, identificate în manual, inelate și apoi eliberate. Momentul cel mai frumos a fost atunci când le-au putut mângâia.

Două mierle și un porumbel gulerat, capturate în Parcul Libertății din Oradea, poartă, începând de sâmbătă, inele cu un cod unic. Specialiștii vor ști astfel că pasărea a fost inelată într-o anumită dată, într-o anumită locație iar dacă cineva o va revedea în alt loc și va reuși să descifreze codul, va ști automat că pasărea a migrat dintr-o anumitră zonă. Activitatea a avut loc sâmbătă, de la ora 9.00, și la ea au participat în jur de 60 de copii, unii îmbrăcați în haine de cercetași. Păsările au fost capturate, s-a verificat în carte ce specie sunt, au fost cântărite, măsurate, s-a calculat ce cantitate de grăsime au, le-au fost puse inele (cu demonstrația că inelele sunt puse în așa fel încât să nu le incomodeze absolut deloc) și apoi au fost eliberate, chiar din mâinile copiilor. Participând la fiecare fază a acțiunii, micuții au învățat să se uite altfel la cer și copaci și să fie mai iubitori și grijulii cu viețuitoarele din jurul lor.     

„Activitatea a constat în inelarea demonstrativă a unor păsări. Le-am prezentat în ce constă capturarea și montarea de inele pe păsări sălbatice. Montăm aceste inele pentru a urmări rutele de migrație, dar și pentru alte studii, cum este studierea vârstei păsărilor. Există tabere de inelare unde sunt inelate mii de păsări în fiecare sezon și sunt multe recapturi, adică păsări care au mai fost inelate fie în România fie în alte țări. Rutele migratoare se modifică din cauza vremii. În ultimii ani nu prea mai sunt ierni aspre cum era înainte iar unele specii, din categoria celor parțial migratoare sau migratoare pe termen scurt, nu mai migrează, rămân la noi. Altele își schimbă rutele de migrație. De exemplu, gâsca cu gât roșu avea cartierele de iernare, acum câțiva ani, în zona Dobrogea. Acum s-a mutat mai spre vest și începe să-și mute cartierul de iernare spre Ungaria. Este important să cunoaștem toate aceste lucruri pentru a le putea proteja și pentru a menține biodiversitatea la un nivel cât mai înalt, iar păsările sunt un bun indicator în acest sens. Biodiversitatea este importantă pentru că ne ajută să trăim într-un habitat cât mai natural și mai sănătos”, a declarat, pentru CRIŞANA, biologul Lőrinc Bărbos de la Asociația „Grupul Milvus” care a mai adăugat: „noi ne ocupăm de păsări, tot ce ține de protecția, studierea păsărilor, în special de cele răpitoare, dar avem colegi care sunt experți în mamifere sau amfibieni și reptile etc. Scopul este conservarea naturii. Sunt activități pe care le facem pe bază de voluntariat și altele finanțate din fonduri europene. Am avut multe proiecte legate de conservare în Câmpia de Vest, spre exemplu la dropie, la dumbrăveancă, la șoimul dunărean, vânturelul de seară etc”.    

Atelierul de Birdwatching a făcut parte din proiectul „Un parc pentru cOMunitate” al Fundației Comunitare Oradea și Europe Direct Oradea. Partenerul atelierului de Birdwatching a fost Asociația Grund Community.

După ce au aflat noutăți despre păsări, de la ora 11:00, în aceeași locație, micuții au participat la o altă activitate inedită, organizată de Asociația Grund Community, Atelierul Eco. Ajutați de Dóra Aczél, copiii au învățat de ce e importantă protejarea mediul înconjurător.