Situația economică a Oradiei arată binișor pe hârtie. PIB-ul orașului va crește anul acesta cu 6-10%, gradul de îndatorare este de 17% (din 30% cât este permis), cel mai important și scump proiect, înlocuirea magistralelor de termoficare se mișcă în grafice, iar ratingul Fitch este la nivelul țării. Din păcate toate aceste realizări se văd prea puțin în buzunarele orădenilor, nivelul de salarizare fiind în continuare unul dintre cele mai mici din țară.

 

Primarului, Ilie Bolojan și viceprimarul Florin Birta au prezentat la sfârșitul săptămânii, în cadrul unei conferințe de presă, o evaluare a modului în care proiectele municipalităţii sunt duse la îndeplinire, în ce stadiu au ajuns, respectiv dacă angajamentele luate cu un an în urmă, la preluarea mandatului, au fost realizate sau sunt în curs de realizare.

„O miză importantă era ca orașul să cunoască o dezvoltare economică importantă, ne-am propus ca orașul să cunoască o creștere a PIB-ului de cel puțin 6% în euro în fiecare an. Dacă orașul are acest ritm de dezvoltare în următorii 10 ani, am ajunge la un nivel de câștiguri mediu față de Uniunea Europeană. Indicatorii economici ai orașului arată astăzi, conform evoluției cotelor defalcate din impozitul din salarii, o creștere de 10% net a fondului total de salarii în municipiu. De asemenea, în primele 6 luni ale anului 2017, Primăria Oradea a încasat mai mult de jumătate din cât am estimat pentru acest an, ceea ce înseamnă că orașul se dezvoltă”, a declarat Ilie Bolojan.

Gradul de îndatorare al orașului este, la această oră, 17%, faţă de maximum 30% cât permite legea, iar în anii următori evoluția va fi de descreștere.

În ceea ce privește direcțiile de dezvoltare, primarul a menționat că există cinci direcții cheie pe care administrația locală le va urmări.

Prima este „Orașul conectat”. La finalul anului trecut, administrația locală a colaborat cu Ministerul Transporturilor și a reușit ca legătura rutieră dintre Oradea și Autostrada Transilvania să fie cuprinsă în masterplan, să aibă finanțare europeană. Anul viitor ar putea începe lucrările, în paralel cu lucrările la autostradă.

Realizarea terminalului intermodal (care va asigura conectarea rutier-feroviară a municipiului Oradea la sistemul internațional de transport) este la un pas de demarate procedurilor de licitație, în așa fel încât acesta să fie terminat și să devină operațional în 2019. În ceea ce privește Aeroportul Oradea, Primăria a înființat o linie de transport OTL care preia călătorii, a oferit spații gratuit pe bannerele publicitare ale Primăriei și susține realizarea unei curse charter pentru turiști pe ruta București – Oradea, care ar veni vineri și ar pleca duminică. La drumul ocolitor al cartierului Episcopia între str. Bihorului și girația de la Real, licitația este în așteptarea validării astfel ca în toamna acestui an să poată începe lucrările. În ceea ce privește asfaltarea drumului dintre cartierul Podgoria și Oșorhei, studiul de fezabilitate este realizat, iar la drumul nou Oradea-Paleu din zona str. Izvorului peste dealuri este realizat studiul de fezabilitate. Se lucrează și la extinderea liniei de tramvai. Licitația este în curs, în evaluare. În ceea ce privește pasajele subterane, este în lucru studiul de fezabilitate pentru pasajul din Centrul Civic, între zona podului Dacia și Piața Cetății, iar pentru lărgirea podului Dacia partea de expertiză este în lucru. Parcarea supraterană de la baza Voința are nevoie de avize din partea Comisiei Naționale pentru Monumente.

A doua direcție este „Orașul competitiv”, acolo unde primăria vrea să atragă în continuare companii și firme. După demolarea CET 2 se va înființa și pe această locație un nou parc industrial, Primăria Oradea având întenția de a construi hale pentru firmele din parc și să sprijine construcția de apartamente pentru muncitori. Un alt proiect important este școala de meserii și școala internațională. La școala de meserii Colegiul Traian Vuia, momentan se lucrează la internat, în așa fel încât să existe condiții optime.

 

Anul viitor vor fi noi spargeri în oraș

A treia direcție „Orașul cu spații publice de calitate” presupune controlul extinderii urbane. Primăria va controla extinderea intravilanului eliminând astfel extinderea haotică a orașului. Totodată se are în vedere și reutilizarea terenurilor reconvertite. Punerea în valoare a acestor terenuri va conduce la renașterea urbană a zonelor limitrofe.

Se lucrează și la centrul orașului pentru a-l face distinctiv european. Pe str. V. Alecsandri licitația pentru lucrări este în curs, s-a încheiat realizarea studiului de fezabilitate pentru a transforma str. Aurel Lazăr în pietonal, reabilitarea Colegiului Eminescu - studiul de fezabilitate în lucru, se vor continua lucrările de reabilitare a Cetății. Municipalitatea continuă și proiectul spații verzi în fiecare cartier. Din această toamnă, Primăria Oradea va prelua spații pentru parcuri în cartierele unde orașul nu mai dispune de terenuri.

În ceea ce privește a patra direcție, „Orașul inteligent”, anul viitor vor începe lucrările la prima clădire finanțată de orașul Oradea pentru Campusul Universitar. De asemenea va fi pusă la punct infrastructura digitală a asociațiilor de proprietari și ceea individuală în vederea reducerii costurilor administrării blocurilor.

Ultima direcție, dar nu și cea din urmă, „Orașul turistic”, presupune reamenajarea zonei Crișului Repede. Se lucrează în zona Sinagogii Zion, iar împreună cu Apele Române se va reabilita malul stâng al Crișului în zona Primăriei. Casa Darvas va fi reabilitată din fonduri europene. Sinagoga din str. Primăriei va deveni muzeu. Licitația este în curs și pentru noua sală polivalentă, cel mai probabil la primăvară vor începe lucrările.

„Cel mai important proiect pe care îl derulăm la ora actuală este cel de schimbare a magistralelor. De anul viitor va începe etapa a treia a proiectului și vor fi noi spargeri în oraș. Ne cerem scuze orădenilor pentru disconfortul creat dar este foarte important ca cei 63.000 de oameni care se încălzesc în sistem centralizat să aibă condiții bune. Primăria va fi transformată în obiectiv turistic, pe modelul celei din Bruges. Turiștii vor veni să vadă centrul orașului și Vulturul Negru și ar fi păcat să nu poată vizita și acest monument. Sala mare va fi reamenajată cum era la construirea clădirii iar sala de lângă ea va fi un minimuzeu. Vom încerca să extindem și zona verde a orașului cu câte două hecarte pe an. Avem în plan ca în 2020 să avem opt hectare de spații verzi noi în Oradea”, a declarat primarul Ilie Bolojan.

În ceea ce privește nerealizările din acest an, edilul a spus că există dificultăți mari în colaborarea cu autoritățile. „Miniștrii se schimbă foarte des, funcționarii și oficialitățile nu își asumă responsabilități chiar dacă le au în fișa postului, avizările și lipsa ghidurilor întârzie mult proiectele”, a mai spus primarul Bolojan.