La Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” – Biserica cu Lună din Oradea, astăzi, 23 februarie, de la ora 17.00, va avea loc o manifestare comemorativă, intitulată „Silviu Dragomir - șase decenii de la înveșnicire”.

 

Slujba parastasului va fi oficială de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Ortodox al Oradiei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Cuvântul omagial, intitulat „Viața și opera istoricului Silviu Dragomir”, va aparține prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, directorul Centrului de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”.

Evenimentul este organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei și Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” al Universității din Oradea, aflat sub egida Academiei Române.

Silviu Dragomir s-a născut la 13 martie 1888, în localitatea Gurasada. A fost doctor în teologie, istoric, membru al Academiei Române și profesor universitar de istoria popoarelor din sud-estul Europei la Universitatea din Cluj. A urmat studii universitare la Viena, Cernăuți și Moscova. Ca istoric, a avut o orientare eclectică. Silviu Dragomir a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, unde a îndeplinit funcția de secretar. După Unire, a fost, în mai multe rânduri, ministru, în perioada 1937-1940, între care Ministru de Stat și Ministru al Minorităților. Este autorul unor importante lucrări despre istoria Europei de Sud-Est, despre legăturile dintre Țările Române în epoca medievală, despre Revoluția de la 1848 din Transilvania, precum și al monografiei despre conducătorul Revoluției de la 1848, din Transilvania, Avram Iancu. După accederea comuniștilor la putere în România, Silviu Dragomir a fost arestat la 1 iulie 1949 și a fost internat la Sighet în mai 1950, pe timp de 24 luni, detenția fiindu-i „justificată” abia peste un an, prin Decizia MAI nr. 334/1951. Pedeapsa i-a fost majorată cu 60 luni, conform Deciziei MAI nr. 559/1953. A fost eliberat în 1955, prin amnistia datorată Convenției de la Geneva. S-a stins din viață la 23 februarie 1962.