Suplacu de Barcău - Acumularea permanentă a fost lansată la apă
După ce în anul 2002 au demarat lucrările la barajul lacului de acumulare de la Suplacu de Barcău, ieri, în prezenţa oficialităţilor române şi maghiare, a avut loc recepţia finală, ocazie cu care a fost tăiată panglica inaugurală. Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 36 de milioane de euro.
Ieri în localitatea Suplacu de Barcău a avut loc recepţia finală a acumulării permanente. Acumularea complexă Suplacu de Barcău este amplasată la aproximativ 400 m amonte de drumul naţional DN 19B, între localităţile Suplacu de Barcău şi Porţ. "Investiţia a fost finanţată din bugetul de stat şi din fondurile Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. Lucrările au fost demarate în anul 2002, costul acestora ridicându-se la aproximativ de 36 milioane euro", a precizat David Csaba - director general la "Apele Române". Lucrările au fost executate de către firma Repcon, iar unul dintre obiectivele acesteia a constat în reducerea pericolului de inundaţii în aval, prin atenuarea debitelor maxime în caz de viituri. În acelaşi timp, acumularea va asigura suplimentarea debitelor de apă potabilă şi industrială pentru oraşul Marghita şi va asigura prelevarea debitelor pentru alimentarea cu apă potabilă în sisteme centralizate a localităţilor rurale aparţinând comunelor Suplacu de Barcău, Balc, Abram şi Abrămuţ. "În cazul unei viituri, barajul poate acumula 15 milioane metri cubi de apă. Prin volumul acumulat, sperăm să rezolvăm problema inundaţiilor pe Barcău", a precizat Pasztor Sandor - directorul Administraţiei Bazinale Ape Crişuri. 23 de localităţi vor beneficia de facilităţile oferite de acumularea permanentă. Lucrarea are şi un important caracter transfrontalier, atât pentru reducerea efectelor viiturilor, cât şi pentru limitarea tranzitării deşeurilor pe cursul de apă Barcău. Barajul are o lungime de 1.725 m, înălţime de 11 m şi lăţime de 6 m. Acumularea se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 230 hectare. "Ziua de azi (n.r. - ieri) este una importantă în ce priveşte colaborarea între România şi Ungaria. Astfel, vom putea gestiona problematica inundaţiilor cu efect transfrontalier, vom oferi o apă a Barcăului de calitate superioară şi, în acelaşi timp, toate corpurile plutitoare pe care Barcăul le adună din amonte nu vor mai trece graniţa în Ungaria", a declarat Dan Cârlan - împuternicitul Guvernului României în cadrul Comisiei hidrotehnice româno-ungare.
La recepţia finală a lucrării au luat parte oficialităţi din partea autorităţilor române şi ungare. Printre participanţii la eveniment s-au numărat: Radu Pentie - comisar adjunct la Garda Naţională de Mediu, subprefectul Cristian Bitea, Mircea Nistreanu - directorul Repcon, Dan Cârlan - împuternicitul Guvernului României în cadrul Comisiei hidrotehnice româno-ungare, Anna Peter - secretarul Comisiei hidrotehnice româno-ungare, Pasztor Sandor - director ABA Crişuri, Kling Istvan - împuternicitul Guvernului Ungariei în cadrul Comisiei hidrotehnice ungaro-române, Kothai Laszlo - director general al Autorităţii de Management al Apei din Ungaria, Domahidy Laszlo - secretarul Comisiei HU-RO.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.