Lumea în care ne ducem traiul este din ce în ce mai rar zdruncinată de veștile atrocităților care se petrec în țara vecină. Există, totuși, printre noi, oameni a căror viață a fost schimbată radical de războiul din Ucraina și oameni care se implică și care le dau o mână de ajutor.  

 

Războiul a ajuns doar una din numeroasele știri care se strecoară în buletinele zilnice, alături de reportaje cu cățeluși pierduți și oameni care au mâncat prea mult în noaptea dintre ani. Groaza de la începutul invaziei s-a spart în analize și discuții la TV sau pe rețelele de socializare, ajungându-se ca, uneori, intenționat sau nu, agresorul să se confunde cu victima, călăul cu condamnatul. Tocmai de aceea, cu cât trece timpul este tot mai important să nu ne îndepărtăm de realitate. Să fixăm mereu personajele în tabloul vremurilor. Și nimic nu ne poate ajuta mai bine ca poveștile de viață prin care au trecut și trec oamenii fugiți din calea bombelor lui Putin.    

„Înaintea invaziei existau zvonuri, dar credeam că în secolul XXI așa ceva nu se poate întâmpla. Am plecat în 4 martie 2022 din Odesa, când rachetele veneau deja peste noi. Ne-am oprit la Galați, apoi am venit la Oradea. Inițial am vrut să ajungem în Germania, dar am avut probleme cu mașina, ne-am oprit să o reparăm în Oradea și am rămas aici. Greco-catolicii ne-au ajutat foarte mult. Fiica mea a plecat înapoi la Odesa, unde face voluntariat. Este un necaz foarte mare acest război. Ieri (vineri, 6 ianuarie- n.r.) la Herson au bombardat până și stația de pompieri unde este un comandament care nu are nicio treabă cu războiul. Zi de zi mor civili nevinovați”, a povestit Olga Polinenko, pentru ziarul Crișana.

Atât pentru ea, cât și pentru soțul, Alexei, comportamentul și deschiderea românilor față de refugiați a fost o confirmare a ceea ce știau deja.

„Cu trei ani înainte să înceapă războiul, am fost 10 zile în vacanță în România. Am fost la Brașov, Sinaia, Sibiu, Sighișoara. Am întâlnit oameni deschiși, prietenoși, comunicativi și orașe curate. Mulțumim mult pentru ajutorul primit”, spune Olga, care nici nu concepe să nu se întoarcă într-o zi acasă: „Am avut o viață foarte frumoasă la Odesa. Dacă se va opri totul și ne vom întoarce, probabil o perioadă nu vom putea să vedem decât de la distanță marea, dar după ce se vor îndepărta minele, sunt convinsă că vom putea să intrăm în apă ca înainte. Vom lua totul de la zero dacă va trebui”.  

 

Crăciun ca acasă

De cele mai multe ori în liniște, fără să facă mult caz din asta, în Oradea sunt numeroase asociații care se implică pentru a-i sprijini pe cei peste 2.000 de ucraineni care stau la familii în oraș. Una dintre acestea este filiala din Bihor a Crucii Roșii. La sfârșitul anului trecut, aceștia au reușit să facă rost de o ambulanță care să se ocupe în special de refugiații cu nevoi. Pe lângă asta, prin intermediul Centrului Educațional ROUA înființat de Fundația Șinca, condusă de George Marius Șinca, au pus la punct o serie de cursuri pentru a-i învăța pe ucraineni limba română.

„În decembrie am deschis Centrul ROUA pentru cursurile de limba română, identificând această nevoie a cetățenilor ucraineni aflați pe teritoriul României. De la 1 septembrie până pe 31 decembrie, în fiecare zi lucrătoare, timp de două ore, noi am ținut cursuri de limbă română, atât online, cât și cu prezență fizică. Săptămâna aceasta vom depune o nouă cerere de proiect și așteptăm finanțarea ca să mergem în continuare cu aceste cursuri pentru alte trei luni. Dorim ca după aceste luni să punem cursurile pe platformele educaționale existente astfel încât cei care doresc, oriunde ar fi, să le poată accesa. Fondurile vin de la federația internațională și de la Societatea Națională de Cruce Roșie în urma teledonurilor care s-au făcut la nivel național și internațional pentru sprijinirea cetățenilor ucraineni. Am instruit 100 de persoane în fiecare lună. Majoritatea celor care au făcut aceste cursuri deja lucrează aici. Sunt și copii care frecventează cursurile on-line, alții decât cei care sunt deja înscriși la cursurile de limbă română”, a declarat președintele filialei Bihor a Crucii Roșii, Marius Păcală, care a mulțumit pentru ajutor Asociației Banca pentru Alimente și Asociației Polițiștilor Creștini din România.

Cu ocazia absolvirii cursurilor, la Hotelul Maxim a fost organizată, sâmbătă, o seară specială de Crăciun pentru refugiați.

„De asemenea, le mulțumesc prietenii noștrii italieni de la AMPAS Angera care s-au implicat și cu ajutorul cărora celor 25 de copii prezenți le vom da câte un mic pachet de Crăciun. Cei mai mulți dintre ei sunt cazați la familii în Oradea prin Programul 50/20”, a mai spus Marius Păcală.

Asociațiile au fost esențiale, fondurile de mare ajutor, dar cei care au făcut posibil ca ucrainenii fugiți din calea bombelor să aibă totuși o viață, sunt oamenii simpli care fie au donat fie s-au implicat și au ajutat în mod direct cu ce au putut. Ei au înțeles cel mai bine ce se petrece în inima acestor oameni, dezrădăcinați și aruncați pe drumuri.

„Pentru mine războiul a fost o mare lecție. Am înțeles că viața nu înseamnă lucruri, case, mașini, ci oameni. Să ne iubim propria persoană și apoi să îi iubim pe cei din jur. Ca în cazul lor, se poate întâmpla ca într-o zi să ai toate aceste lucruri și a doua zi să nu mai ai nimic și singurii care vor rămâne în jurul tău vor fi oamenii”, a declarat Aliona Șchiopu, care a lucrat luni bune cu familiile ucrainenilor.