Azi, 13 aprilie 2025
Calendar ortodox: Intrarea Domnului în Ierusalim; Sfântul Mucenic Artemon - Ap. Filipeni IV, 4-9Ev. Ioan XII, 1-18. Duminica Floriilor.
Calendar greco-catolic: DUMINICA INTRĂRII DOMNULUI ÎN IERUSALIM (FLORIILE). Sf. papă Martin. EvU Mt 21,1-11.15-17; Ap Fil 4,4-9; Ev In 12,1-18. Binecuvântarea stâlpărilor. Dezlegare la pește.
Remember 13 aprilie
1849: Ungaria a devenit republică.
1859: Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Munteniei și Moldovei a fost recunoscută de Franța, Marea Britanie, Rusia, Prusia și Regatul Sardiniei, în cadrul Conferinței reprezentanților puterilor garante de la Paris.
1862, România : A intrat în vigoare legea presei.
1864: Camera Deputaților a adoptat o moțiune de vot de blam asupra guvernului Kogălniceanu, care și-a depus demisia, respinsă însă de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
1885: Promulgarea Legii depozitului legal, prin care orice tipografie era obligată să trimită câte trei exemplare din fiecare tipăritură bibliotecilor centrale din București și Iași, precum și Bibliotecii Academiei Române.
1889: A început să funcționeze prima agenție de presă din România, „Agenția Română".
1904: Nava amiral a Flotei Ruse din Pacific, Petropavlovsk, a lovit o mină japoneză și s-a scufundat în timpul războiului ruso-japonez. Printre alții, au murit comandantul amiralul Stepan Makarov și cunoscutul pictor de bătălii Vassili Vereșciaghin. Printre puținii supraviețuitori se numără Marele Duce Kiril Vladimirovici Romanov.
1919: La Amritsar, India, trupele britanice și din Gurkha au masacrat peste 380 de demonstranți neînarmați.
1924: Referendumul popular organizat în Grecia privind proclamarea republicii.
1938: Printr-o scrisoare adresată de Gheorghe Tătărescu lui Constantin I. C. Brătianu, curentul favorabil regelui Carol al II-lea s-a separat definitiv de restul partidului conservator.
1939: Marea Britanie și Franța au acordat garanții unilaterale privind frontierele României și Greciei, în speranța echilibrării jocului politic al Germaniei în zona de sud-est a Europei.
1941: Al Doilea Război Mondial: La Moscova, s-a semnat Tratatul de neutralitate pe timp de zece ani între Japonia și URSS.
1941: Al Doilea Război Mondial: Trupele celui de-al Treilea Reich au ocupat Belgradul.
1941: Al Doilea Război Mondial: Se semnează un pact de neutralitate între URSS și Japonia.
1945: Al Doilea Război Mondial: Înlăturarea ocupației germane din Viena.
1945: Proclamarea oficială a administrației românești în Transilvania de Nord (ocupată, în 1940, de Ungaria horthystă), restabilită la 9 martie 1945.
1946: Reluarea oficială a relațiilor diplomatice cu Franța. Primul ambasador român din perioada postbelică a fost profesorul universitar Simion Stoilov.
1948: Marea Adunare Națională a votat Constituția Republicii Populare Române, prima constituție postbelică a României, care reflecta caracterul de tranziție al perioadei pe plan economic și social. A fost ales un nou prezidiu, în frunte cu C.I. Parhon, și un nou guvern, condus de dr. Petru Groza.
1953: Directorul CIA Allen Dulles lansează programul de control al minții, MKULTRA.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.