Calendar ortodox: † Sfântul Ierarh Dosoftei
Calendar greco-catolic: Sf. m. Eustatie, Auxente, Eugen, Mardare și Orest; Sf. m. Lucia.

Remember 13 decembrie
1524: Este confirmat la Istanbul, ca domn al Țării Românești, Radu de la Afumați (1522–1529), în urma victoriilor obținute de domnitorul român în perioada 1522–1524.
1642: Noua Zeelandă a fost descoperită de navigatorul olandez Abel Tasman.
1863: Guvernul Kogălniceanu votează legea secularizării averilor mânăstirești, deziderat al Revoluției de la 1848.
1918 Are loc manifestarea muncitorească din București - care a urmat grevei tipografilor - înăbușită în sânge, cu mai mulți morți (între 16 și 100 în funcție de mai multe surse) și câteva sute de răniți. Au urmat arestări și anchete. În urma tratamentului aplicat în detenție, unul din cei mai importanți oameni ai mișcării I. C. Frimu, a murit.
1921: Demisia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu.
1928: Are loc, la Filarmonica din New York, premiera compoziției Un american la Paris, de George Gershwin.
1941: Al Doilea Război Mondial: România și Ungaria declară război Statelor Unite.
1949: Se înființează Mosad, Institutul Israelaian pentru Informații Externe.
1960: În timp ce împăratul Haile Selassie I al Etiopiei vizitează Brazilia, Garda Imperială preia capitala și îl proclamă împărat pe fiul acestuia, Prințul Moștenitor Asfa Wossen.
1981: Generalul Jaruzelski decretează legea marțială în Polonia. Măsura era luată ca urmare a amplelor manifestări sociale organizate de sindicatul Solidaritatea.
1990: A fost înființat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), prin Legea nr. 39/13.12.1990. Scopul declarat al acestei instituții este: „organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța statului în timp de pace, cât și de război”.
1991: Este semnat, la Seul, Acordul privind reconcilierea, neagresiunea, cooperarea și schimburile dintre Nordul și Sudul Coreei, intrat în vigoare la 19.02.1992. A fost semnată declarația privind crearea unei zone denuclearizate în peninsula Coreea.
1996: Liderii Uniunii Europene au prezentat design–ul bancnotelor EURO.
1996: Kofi Annan a devenit secretarul general al ONU.
2000: Scriitorului rus Aleksandr Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, i–a fost decernat Marele Premiu al Academiei Franceze de Științe Morale și Politice.
2002: Uniunea Europeană anunță că Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia vor deveni membre de la 1 mai 2004.
2003: Președintele irakian Saddam Hussein este capturat în apropierea orașului Tikrit.
2005: A fost inaugurat noul sediu al Bibliotecii Academiei Române.
2011: Un atac armat a avut loc la Liège, în Belgia, soldat cu șase morți și 125 de răniți.