Calendar creștin ortodox: Sf. Cuv. Auxenţiu, Maron şi Avraam; Sf. Filimon, Ep. Gazei

Calendar greco-catolic: Sf. cuv. Auxențiu; [Sf. Chiril și Metodiu – patronii Europei].

REMEMBER 14 FEBRUARIE

1851: S–a înființat, la Paris, Junimea română, societate politică și culturală a tinerilor studenți români din Paris, îndrumați de N. Bălcescu, C.A. Rosetti.

1888: A fost inaugurat Ateneul Român. Clădirea a fost construită între anii 1886 și 1888, prin stăruința lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez A. Galleron, pe bază de subscripție publică, sub lozinca „Dați un leu pentru Ateneu".

1929: Înființarea Camerelor de comerț și de industrie din România.

1946: A început să funcționeze primul calculator electronic ENIAC, conceput în 1943, la Universitatea din Pennsylvania.

1968: Plenara C.C. a P.C.R. hotărăște desființarea împărțirii administrativ-teritoriale copiate în 1950 după URSS și revenirea la sistemul tradițional al județelor și municipiilor.

1996: Biblioteca Apostolică a Vaticanului aprobă pentru Arhivele Statului român microfilmarea unor documente referitoare la istoria României.

2002: Repatrierea rămășițelor pământești ale lui Carol al II-lea și ale ultimei sale soții – Elena Lupescu.

2018: Are loc un masacru într-un liceu din Florida, Statele Unite, în care au decedat 17 persoane și încă 17 au fost rănite. Evenimentul a ajuns să fie cunoscut ca masacrul de la liceul Marjory Stoneman Douglas.

PROGRAM FILME CINEMA PALACE

 8 februarie-14 februarie

A Dog's Way Home 2D  AG

Vineri-Miercuri: orele 14.25; 16.20;

Joi: ora 14.30; 16.20;

A Dog's Way Home DUB 2D   AG

Luni-Marți: ora 12.35;

Joi: ora 12.40;

Vineri-Duminică: ora 11.00;

Miercuri: ora 11.20;

Alita: Battle Angel 3D AVANPREMIERĂ  AP12

Miercuri-Joi: ora 17.00;

Miercuri-Joi: orele 19.40; 22.00;

Aquaman 3D  AP12

Vineri-Marți: orele 17.10; 21.45;

Miercuri-Joi: ora 17.25;

Drunk Parents 2D  PREMIERĂ  AP 12

Miercuri-Joi : ora 21.00;

Vineri- Duminică: orele 12.55; 14.45; 16.35; 18.25; 20.15; 22.05;

Luni-Marți: orele 14.45; 1635; 18.25; 20.15; 22.05;

Miercuri: orele 13.00; 15.00; 16.50; 18.40; 22.35;

Joi: orele 15.00; 16.50; 18.40; 22.35;

Vineri-Duminică: ora 10.40;

Miercuri: ora 10.40;

Luni-Marți: ora 13.20;

Joi: ora 13.35;

Escape Room 2D  N15

Vineri-Marți: orele 20.35; 22.30;

Miercuri-Joi: ora 18.15;

Vineri-Marți: ora 17.00;

Vineri-Duminică: ora 13.15;

Miercuri: ora 13.30;

Glass 2D  N15

Vineri-Marți: orele 18.55; 21.20;

Miercuri-Joi: orele 20.00; 22.20;

Happy Death Day 2U 2D  AVANPREMIERĂ N15

Miercuri-Joi: ora 22.05;

How to Train Your Dragon: The Hidden World DUB 3D  AG

Vineri-Duminică: orele 12.00; 13.55; 15.55; 17.55;

Luni-Marți: orele 14.05; 16.00; 17.55;

Vineri-Duminică: ora 11.00;

Luni-Marți: ora 12.50;

Miercuri: orele 12.00; 13.55; 15.50; 17.45;

Joi: orele 13.55; 15.50; 17.45;

Miercuri: ora 11.00;

Joi: ora 13.00;

Mia and the White Lion 2D PREMIERĂ AG

Vineri-Duminică: ora 17.20;

Luni-Marți; ora 17.25;

Miercuri-Joi: ora 17.20;

Mia and the White Lion DUB 2D  PREMIERĂ  AG

Luni-Marți: ora 12.20;

Miercuri-Joi: ora 13.25;

Vineri-Duminică; ora 13.45;

Luni-Marți: ora 13.50;

Vineri-Duminică: ora 11.20;

Miercuri: ora 11.40;

Oh, Ramona! 2D  AVANPREMIERĂ AP12

Miercuri-Joi: ora 20.30;

Papillon 2D  N15

Vineri-Marți: ora 18.10;

Vineri-Marți: ora 14.35;

Miercuri-Joi: ora 14.55;

Serenity 2D  N15

Vineri-Duminică: ora 12.25;

Miercuri: ora 12.25;

Vineri-Marți; orele 15.10; 19.45;

Miercuri-Joi: ora 15.25;

The Prodigy 2D PREMIERĂ IM18

Miercuri-Joi: orele 15.15; 19.15; 22.50;

Vineri-Duminică: orele 15.35; 19.15; 21.00; 22.45;

Luni-Marți: orele 15.40; 19.15; 21.00; 22.45;

Miercuri-Joi: ora 20.20;

Vineri-Duminică: ora 12.50;

Luni-Marți: ora 12.55;

Miercuri-Joi: ora 13.10;

The Snow Queen: Mirrorlands DUB 3D   AG

Vineri - Duminica 10:25

Miercuri 10:25 Joi 12:25

Luni - Marti 12:20

 

The Upside 2D   AP12

Vineri-Marți: orele 19.55; 22.15;

Miercuri: ora 11.10;

Vineri-Duminică: ora 11.30;

Miercuri-Joi: orele 19.10; 21.30.