Calendar ortodox: †   Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Mucenic Eusebie; Sâmbăta morților – Moșii de vară

Calendar greco-catolic: Sf. ep. m. Eusebiu de Samosata; [Sf. Paulin de Nola]. Pomenirea morților.

Remember 22 iunie

1462: Atacul nereușit al lui Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, ajutat de flota otomană, asupra cetății Chilia, apărată de o garnizoană regală maghiară.

1498: Ștefan cel Mare a condus o expediție de represalii în Polonia, urmare a atacului din anul precedent al regelui Ioan Albert asupra Moldovei. A ars toate așezările și cetățile din Galiția, până aproape de Cracovia.

1815: Napoleon I abdică a doua și ultima dată. Armatele aliate ale Rusiei, Austriei, Prusiei și Angliei au impus abdicarea și exilul împăratului Franței (1804-1814 și 1815), pe Insula Sfânta Elena.

1940: S-a creat Partidul Națiunii, care a înlocuit Frontul Renașterii Naționale.

1940: Al Doilea Război Mondial: Noul guvern francez condus de mareșalul Philippe Pétain semnează cu Germania armistițiul de la Rethondes.

1941: Al Doilea Război Mondial:

Sovieticii încep execuții în masă la închisoarea Brygidki, Lwów (Polonia). Execuțiile se vor opri la 28 iunie. Dintre cei 13.000 prizonieri, majoritatea polonezi, doar 600 au fost cruțați. 3.000 dintre prizonieri erau ucraineni.

Germania începe Operațiunea Barbarossa, reprezentând atacul asupra URSS. Declarația lui Winston Churchill cu privire la spijinirea URSS de către Marea Britanie în lupta împotriva Germaniei.

1942: Al Doilea Război Mondial: Germania începe Operațiunea Fall Blau, reprezentând atacul Grupului de Armate Sud asupra sudului URSS.

1944: Al Doilea Război Mondial: URSS începe Operațiunea Bagration, ofensivă care a curățat teritoriul Bielorusiei sovietice și al Poloniei răsăritene de trupele germane.

1970: Președintele Richard Nixon a semnat cel de-al 26-lea amendament la Constituție, prin care vârsta la care le era permis cetățenilor să voteze era stabilită la 18 ani.

1992: A apărut, la București, sub conducerea redacțională a lui Ion Cristoiu, primul număr al cotidianului Evenimentul zilei.

1995: La Paris, România remite oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană.

2022: David Popovici devenea, la Budapesta, cel mai tânăr campion mondial la 100 m liber, aducând României singurul titlul al acestei probe, în bazin olimpic la masculin, seniori. Cu timpul de 47 sec.58/100, tânărul înotător de doar 17 ani, este și cel mai tânăr înotător din istorie care reușește dubla, 100/200 m liber, după ce cu doar două zile mai devreme urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în proba de 200 m liber.