Calendar creștin ortodox: Aducerea moaștelor Sfântului Foca - post

Calendar greco-catolic: Aducerea moaștelor în Constantinopol a Sf. m. Foca; Sf. pf. Ezechiel; (Sf. Brigitta, patroana Europei)

REMEMBER 23 IULIE

1601: Mihai Viteazul dictează memoriul către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici, păstrat numai în traducere, prima autobiografie din literatura română.

1612: Are loc lupta de la Cornul lui Sas, în care Constantin Movilă, domn al Moldovei, este înfrânt de tătari.

1829: William Burt a conceput prima mașină de scris din lume.

1859: A apărut, la București, prima publicație a Armatei Române, „Observatorul militar, diariu, politicu și scientificu” (până la 3 decembrie 1859; din 22 iulie 1994 apare seria nouă).

1862: Serviciul de poștă a intrat în administrația statului; s-a înființat Direcția centrală a poștelor. (23 iulie/4 august)

1881: La Liège, Belgia, s-a înființat Federația Internațională de Gimnastică, cea mai veche federație sportivă internațională.

1903: Ford Motor Company aduce Modelul A pe piața americană.

1914: Imperiul austro-ungar a emis un ultimatum Serbiei, după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand. Actul a precedat izbucnirea Primului Război Mondial.

1921: A fost semnată Convenția de la Paris (Belgia, Franța, Marea Britanie, Grecia, Italia, România, Regatul sârbilor, croaților și slovenilor și Cehoslovacia). Convenția stabilea statutul definitiv al Dunării: navigația pe Dunăre era liberă și deschisă tuturor pavilioanelor în condiții de egalitate completă, pe tot parcursul navigabil al fluviului și pe toată rețeaua internaționalizată.

1942: Poet bulgar și liderul comunist Nikola Vaptsarov este executat prin împușcare.

1952: Ultimul rege egiptean Farouk a fost răsturnat de o lovitură de stat militară condusă de Ali Muhammad Naguib și Gamal Abdel Nasser, punând astfel capăt domniei dinastiei Muhammad Ali.

1959: Vizita lui Richard Nixon în URSS (23–31 iulie)

1968: Exercitând presiuni asupra guvernului liberal cehoslovac, sovieticii anunță desfașurarea, la scară largă, de manevre militare în apropiere de Cehoslovacia.

1984: Vanessa Williams devine prima Miss America care demisionează atunci când renunță la coroană după ce au apărut fotografii nud ale ei în revista Penthouse.

1986: La Londra, Prințul Andrew, Duce de York se căsătorește cu Sarah Ferguson la Westminster Abbey.

1991: Banca Națională a României emite norme privind înființarea și funcționarea caselor de schimb valutar.

1995: Americanii Thomas Hale și Alan Bopp au descoperit, independent unul de altul, cometa Hale-Bopp, la mare distanță de Soare.

1999: Prințul Moștenitor Mohammed Ben Al-Hassan este încoronat ca regele Mohammed al VI-lea al Marocului după decesul tatălui său.

2000: Șefii de stat și de guvern ai statelor membre ale G-8, reuniți la Nago, Japonia, au adoptat Declarația finală a summitului din Okinawa, care își propunea „să atace în profunzime cauzele conflictelor și sărăciei” din lume.