Calendarul zilei 9 martie 2017
Calendar creştin ortodox: † Sf. 40 de Mc. din Sevastia; Sf. Mc. Urpasian (Dezlegare la ulei şi vin)
Calendar greco-catolic: Sf. 40 m. din lacul Sebaste.
REMEMBER 9 MARTIE
1859 - S-a născut Alexandru Averescu, mareşal al României şi om politic, comandantul Armatei a II-a în primul război mondial şi erou al luptelor de la Mărăşti, din iulie 1917 (m. 1938).
1885 - A avut loc, la Bucureşti, premiera piesei „Ovidiu” de Vasile Alecsandri (9/12).
1907 - S-a născut Mircea Eliade, scriitor şi istoric al religiilor. (m. 22 aprilie 1986, la Chicago)
1944 - A încetat din viaţă Grigore Antipa, biolog român, întemeietorul Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti, vicepreşedinte al Academiei Române (n. 24 noiembrie 1867).
1959 - A fost creată celebra păpuşă Barbie, la Hawrhorne, lângă Hollywood.
1961 - A încetat din viaţă scriitorul Cezar Petrescu (n. 1 decembrie 1892).
1991 - Noul Tratat al Uniunii Europene a lansat ideea monedei unice – EURO. Moneda Europeană a intrat în folosinţă în prima zi a anului 2002.
1992 - Organizaţia Tineretului Creştin şi Democrat din Chişinău, împreună cu Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti, a iniţiat marşul "Drumul Crucii".
1999 - Reprezentanţii statului român şi cei ai companiei Renault au semnat convenţia privind facilităţile acordate firmei franceze de Guvernul român pentru privatizarea societăţii Automobile Dacia.
1999 - Ministrul de Interne, Constantin Dudu Ionescu a confirmat, “într-o măsură mai mică sau mai mare”, notele Serviciului Român de Informaţii privind planul unei lovituri de stat în timpul mineriadei din ianuarie 1999.
2000 - Slovenia şi România au convenit restabilirea regimului de circulaţie fără obligativitatea vizelor.
2001 - Talibanii au distrus capul celei mai mari statui a lui Buddha din lume, aflată la Bamiyan, în cadrul campaniei de demolare a tuturor statuilor preislamice.
2006 - A încetat din viaţă solista pop-rock Laura Stoica
2015 - A încetat din viaţă compozitorul Marcel Dragomir, celebru pentru melodii precum "Să mori de dragoste rănită", "Să te gândeşti din când în când la mine", "Un albastru infinit", şi-a pus amprenta pe o generaţie de cântăreţi, de la regretata Mihaela Runceanu la celebrele Corina Chiriac, Angelea Similea şi Mirabela Dauer (n. 30 octombrie 1944)
PROGRAM FILME CINEMA PALACE
3 MARTIE – 9 MARTIE
A Dog's Purpose Digital AG
Sâmbătă-Duminică: ora 12.10;
Miercuri: ora 12.10;
A Monster Calls Digital AP 12
Sâmbătă-Duminică: ora 11.00;
Miercuri: ora 11.00;
Vineri: ora 15.50;
Sâmbătă-Duminică: ora 15.45;
Luni-Marți: ora 15.50;
Miercuri: ora 15.45;
Joi: ora 15.50;
Ana, mon amour Digital PREMIERĂ IM 18
Vineri: ora 13.00;
Sâmbătă-Duminică: ora 12.55;
Luni-Marți: ora 13.00;
Miercuri: ora 12.55;
Joi: ora 13.00;
Vineri: ora 19.45;
Sâmbătă-Duminică: ora 19.40;
Luni-Marți: ora 19.45;
Miercuri: ora 19.40;
Joi: ora 19.45;
Ballerina DUB 3D PREMIERĂ AG
Vineri 12:25; 18:15
Sâmbătă-Duminică: orele 10.40; 12.25; 18.15;
Luni-Marți: orele 12.25; 18.15;
Miercuri: orele 10.40; 12.25; 18.15;
Joi: ora 12.25; 18.15;
Vineri-Joi: ora 14.25;
Fifty Shades Darker Digital N15
Vineri-Joi: ora 15.00;
Vineri-Marți: orele 17.05; 19.20; 21.35;
Miercuri-Joi: orele 17.05; 19.20;
Fist Fight Digital N15
Vineri: ora 12.40;
Luni-Marți: ora 12.40;
Joi: ora 12.40;
Vineri: orele 17.15; 19.00; 20.45;
Sâmbătă-Duminică: orele 13.20; 17.15; 19.00; 20.45;
Luni-Marți: orele 17.15; 19.00; 20.45;
Miercuri: orele 13.20; 17.15; 19.00; 20.45;
Joi: orele 17.15; 19.00; 20.45;
Vineri-Joi: ora 15.20;
John Wick: Chapter 2 Digital N15
Vineri: orele 13.25; 15.40; 18.00; 20.20; 22.35;
Sâmbătă-Duminică: orele 15.40; 18.00; 20.20; 2235;
Luni-Marți: orele 13.25; 15.40; 18.00; 20.20; 22.35;
Miercuri: orele 15.40; 18.00;
Joi: orele 13:25; 15.40; 18.00;
Miercuri-Joi: ora 21.35;
Sâmbătă-Duminică: ora 13.30;
Miercuri: ora 13.30;
Kong: Skull Island 3D AVANPREMIERĂ AP 12
Miercuri-Joi: ora 20.00;
Miercuri-Joi: ora 21.10;
Logan Digital PREMIERĂ N 15
Miercuri-Joi: orele 20.20; 22.50;
Vineri-Marți: orele 14.05; 20.00; 22.30;
Miercuri-Joi: orele 14.05; 22.15;
Vineri: orele 16.10; 18.40; 21.10;
Sâmbătă-Duminică: orele 11.55; 16.10; 18.40; 21.10;
Luni-Marți: orele 16.10; 18.40; 21.10;
Miercuri: orele 11.55; 16.10; 18.40;
Joi: orele 16.10; 18.40;
Vineri: ora 12.30;
Luni-Marți: ora 12.30;
Joi: ora 12.30;
Moonlight Digital AVANPREMIERĂ N 15
Miercuri: ora 22.00;
Joi: ora 22.05;
Rings Digital N15
Vineri: orele 17.50; 22.05;
Sâmbătă-Duminică: orele 17.45; 22.00;
Luni-Marți: orele 17.50; 22.05;
Miercuri: ora 17.45;
Joi: ora 17.50;
Rock Dog DUB 3D AG
Sâmbătă-Duminică: ora 14.00;
Miercuri: ora 14.00;
Vineri-Joi: ora 16.35;
Vineri: ora 12.20;
Luni-Marți: ora 12.20;
Joi: ora 12.20;
Surf's Up 2: WaveMania DUB Digital AG
Sâmbătă-Duminică: ora 10.20;
Miercuri: ora 10.20;
Sâmbătă-Duminică: ora 11.40;
Miercuri: ora 11.40;
T2: Trainspotting 2 Digital N15
Vineri-Marți: ora 22.25;
Miercuri: ora 22.30;
Joi: ora 22.25;
The Lego Batman Movie DUB 3D AG
Vineri: ora 13.55;
Sâmbătă-Duminică: ora 11.30;
Luni-Marți: ora 13.55;
Miercuri: ora 11.30;
Joi: ora 13.55;
The Snow Queen 3 - DUB 3D AG
Sâmbătă-Duminică: ora 10.30;
Miercuri: ora 10.30;
Comentarii
Nu există nici un comentariu.