50 de ani de la absolvirea Liceului Vadu Crişului - O generaţie de aur, la întâlnirea de aur
O mână de oameni inimoşi - ing. Gheorghe Ţepelea, prof. univ.dr. Petru Mihancea, prof.univ.dr. farmacist Gheorghe Mermeze, col (r.) Florica Serac - au organizat sâmbătă, 6 iulie, întâlnirea de 50 de ani a absolvenţilor Promoţiei 1963 a Liceului din Vadu Crişului. Evenimentul a reunit marea majoritate a celor care, în urmă cu 50 de ani, stăteau în băncile clasei, veniţi din judeţ, din ţară, ba chiar străbătând mii de kilometri, sosind din depărtări străine, toţi cei prezenţi întorcându-se, însă, cu drag şi bucurie, aşa cum au făcut-o de fiecare dată când clopoţelul amintirilor i-a chemat în locul copilăriei şi adolescenţei. Promoţia 1963 a primului liceu din România înfiinţat în anul 1953 a lansat pe drumul vieţii 41 de absolvenţi dintre care în viaţă astăzi 35. Generaţia, pe care am numi-o pe drept cuvânt - "de aur", este una de exceptie, prin oamenii de valoare pe care i-a dat. Astfel, dintre cei 41 de foşti liceeni, 20 sunt absolvenţi de învăţământ superior, 11 - ai unei şcoli postliceale. Astfel, dintre foştii elevi s-au ridicat: 7 ingineri, 7 profesori, 3 ofiţeri superiori în Armata Română, 2 medici, 7 asistenţi medicali, 4 tehnicieni în diferite specialităţi. Şi pentru că tot am vorbit despre doi medici, aceştia sunt: Prof. univ.dr. Petru Mihancea, şef de catedră şi şeful Clinicii de Neurologie Oradea - Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea, şi Prof. univ. dr. Gheorghe Mermeze, prodecan şi decal al Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea. În ceea ce priveşte cadrele didactice, dintre care unii au făcut, ulterior, carieră universitară, au predat aici Prof. univ.dr. Vasile Simionese, profesor de limbă rusă, dirigintele de atunci al elevilor, Ioan Ciurdaru (ambii prezenţi la eveniment), Prof. univ dr. Gheorghe Crăciun, profesor de filosofie şi economie politică, fost director al instituţiei de învăţământ, prof. Munteanu Domniţa, profesoară de limba franceză, ulterior regizor la Televiziunea Română, Maria şi Manea Bercovici, dascăli mai târziu la renumitul Liceu „Samuil Vulcan" din Beiuş, Florian Baciu, Petru Vicaş, Cristian Nedelescu, Radu Pantiş, Francisca Zenz, Doina Bumbăcescu, Ioan Gavriluţ, Maria Oşorhan, Iancu Căltun, Aurel Gherasim, Karoly Szilagyi, Francisc Luxemburger. Evenimentul a cuprins trei momente. În primul rând, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria profesorilor şi colegilor trecuţi la cele veşnice. A urmat întâlnirea din sala de clasă în care a "rege" a fost tabloul de la absolvirea cursurilor, bun prilej pentru fiecare dintre cei prezenţi de a juca rolul principal spre a spune care i-a fost traiectoria vieţii, prin ce s-a remarcat profesional şi familial. Liceenii au fost împreună şi atunci când ideile şi visele prindeau contur, când fiecare începea să-şi construiască propriul drum, şi iată că au fost împreună şi acum, când amintirile duioase şi calde s-au depănat, în aşteptarea viitoarei întâlniri, sub ploaia de zâmbete, îmbrăţişări şi cântece cu prilejul banchetului organizat la restaurantul "Roua Munţilor" din defileul râului Crişului Repede. Încă o dovadă de necontestat că tinereţea este, de fapt, o stare de spirit.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.