Sfârșitul lunii noiembrie marchează pentru Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd trei evenimente încadrate într-o amplă sărbătoare: Ziua patronului spiritual al școlii, Sărbătoarea Sfântului Andrei, ocrotitorul României, și Ziua Națională a României. În acest an evenimentele au fost cuprinse în cadrul unor activități complexe sub genericul Zilele „Alexandru Roman”, desfășurate în perioada 26-29 noiembrie.

 

Sfinţirea troiţei

Din inițiativa preotului paroh Ovidiu Bocșan și a unui grup de cadre didactice, în fața școlii s-a ridicat o frumoasă și impunătoare troiță din lemn, sculptat cu chipul Mântuitorului pe Cruce, simbol de cult creștin, loc de închinare pentru elevi, cadre didactice și nu numai. Amplasarea în preajma școlii constituie un sprijin spiritual pentru cei ce se închină la acest simbol creștin. Lucrarea a fost realizată de prof. Adrian Bradea din Vadu Crișului și donată de Biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Aleșd, preot paroh dr. Ovidiu Bocșan. Sfințirea Troiței a avut loc vineri, 29 noiembrie, în prezența unui mare număr de elevi, cadre didactice, oficialități publice și a unui numeros public. După oficierea slujbei de sfințire, un grup de elevi îmbrăcați în costume populare, îndrumați de prof. Corina Ionescu, au susținut un miniconcert religios și patriotic. Despre semnificația acestui simbol creștin a vorbit preotul Ovidiu Bocșan. Cu același prilej, a fost omagiat și patronul spiritual al școlii „Alexandru Roman”, distins cărturar și patriot român, care într-o perioadă de restriște națională a promovat românismul. În cuvântul său de omagiere, director prof. ing. Valeria Vasile a făcut o amplă prezentare a marelui cărturar și patriot: Alexandru Roman și-a asumat misiunea de educator cu pasiune și dăruire. „A educat sute de elevi și studenți care vor face parte din generația înfăptuitorilor Unirii de la 1918. Prin atribuirea acestui nume unității noastre de învățământ îi continuăm idealul, îi vom continua pasiunea pentru educație. Prin activitatea sa publicistică a susținut că progresul prin cultură și morală este singura cale pentru dezvoltarea simțămintelor naționale în care stă renașterea noastră, cuvinte care dau har și multă dăruire elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Tehnic „Alexandru Roman”. Remarcăm cât de actual este acest om mare politic un model și exemplu de urmat în orice tip de societate. Marele fiu al Bihorului născut la Aușeu a fost un adevărat vizionar, un fervent susținător al ideii de egalitate, frățietate și al cauzei naționale. Vom urma și vom duce mai departe aceste minunate idealuri românești”. A luat apoi cuvântul cel care a fost „nașul” de botez al școlii, prof. Viorel Ilea, fost director al colegiului, cel care a ales acest nume pentru patronul spiritual, un exemplu de cultură, patriotism și bun educator. Acest nume simbol este cinstit prin realizări deosebite obținute de către colectivul de elevi și cadre didactice, promovând  ideile și pasiunea sa pentru educație. Primarul orașului, Ioan Todoca, a felicitat pe autorii evenimentului și a transmis invitația de a sărbători împreună Ziua Națională a României, în ziua de 30 noiembrie, în piațeta „Mihai Viteazul”. Ceremonie dedicată lui Alexandru Roman s-a desfășurat și la Aușeu, locul de naștere al marelui patriot, în fața bustului lui Alexandru Roman amplasat în fața primăriei. După un ceremonial religios s-au depus coroane de către Primărie, Școala gimnazială din Aușeu, care îi poartă numele, și din partea CT „Alexandru Roman” din Aleșd. Apoi, elevii școlii gimnaziale au realizat un frumos program artistic în memoria lui Alexandru Roman și a Zilei naționale a României.

Români în sărbătoare

Sub acest generic, în sala de proiecție a liceului, pentru cinstirea celor trei evenimente, elevii liceului, coordonați de prof. Cuciula Monica, Cadleț Ana Mihaela, Baican Șarlota, Dios Carmen, Marian Mădălina, Ionescu Corina, Hodișan Carmen, au susținut un frumos și variat program artistic, de teatru, poezie și cântece. Așa cum se arată în preambulul programului de către prof. Cuciula Monica, activitatea sub genericul „Românii în sărbătoare”, cheamă tinerii liceului „la o horă a ideilor, o horă metaforică în care tradiția, patriotismul și trecutul își dau mâna cu entuziasmul și puritatea generațiilor noi. Elevi talentați din liceu se adună pentru a vorbi despre tradiție și unire, prin versuri, cântec și teatru”.  Programul a cuprins scenetele: Moș Ion Roată și Unirea, Palavra, Noaptea Sfântului Andrei. Momentul liric a fost marcat  printr-un recital de poezie. Elevii Buzaș Andrei și Măduța Alexandra au interpretat cântecul „Cât trăim pe-acest  pământ”. Cântecul ne trimite cu gândul la valorile poporului român, credința în Dumnezeu, frumusețea și bogăția satului românesc. Dansul popular și modern a fost prezent prin elevii din clasa a V-a, coordonați de prof. Carmen Hodișan. Spectacolul s-a încheiat cu un puternic mesaj patriotic transmis de grupul coral al clasei a V-a, prin cântecul „Țara mea e-un colț de rai”.