Ne-am obișnuit ca Asociația „Ave Miriam”, de pe lângă Parohia Greco-Catolică Beiuș, să organizeze diverse activități pentru copii, anul trecut, acestea îmbrăcând forma unor tabere de vară sau a unor drumeții, itinerariile cuprinzând obiective turistice, culturale și istorice din Bihor și județele învecinate.

 

Dacă până în primăvară Asociația „Ave Miriam” a putut desfășura mai multe activități recreativ-educative dedicate copiilor și tinerilor beiușeni, schimbarea dramatică a contextului epidemiologic și instituirea stării de urgență i-au obligat pe coordonatori să suspende toate acțiunile și evenimentele din programul entității menționate, chiar și pe cele tradiționale, cum era întâlnirea periodică – de vinerea, uneori și din alte zile ale săptămânii – găzduită de Oratoriul „Colț de Rai”.

În condițiile generate de pandemia de Covid-19, „provocarea noastră a fost adaptarea la situație și respectarea cu strictețe a normelor de prevenire a infectării cu acest virus”, precizează părintele Zorel Zima, protopopul greco-catolic al Beiușului.  

Începând din luna mai, în contextul unei anumite relaxări, când a reapărut perspectiva organizării de evenimente comunitare cu participare mai amplă, Asociația „Ave Miriam” a elaborat proiectul intitulat „D.A.R.-ul vieții (Distanțare, Apropiere, Responsabilitate)”, coordonatoarea acestuia fiind profesoara Carmen Zima. Înaintat autorităților locale și județene, precum și unor „binefăcători strategici” – cum le numea părintele protopop Zorel Zima pe acele persoane fizice și juridice, inclusiv Parohia Greco-Catolică Beiuș, cu care asociația a mai colaborat – proiectul a beneficiat de finanțarea Consiliului Județean Bihor, care a alocat, în acest scop, suma de cincisprezece mii de lei. În plus, firma locală Ledali Exim SRL a contribuit semnificativ la reușita demersului celor de la Asociația „Ave Miriam”, turnând gratuit șapa de beton, cu o suprafață de optzeci de metri pătrați, a noii săli de recreere, spațiu ce constituie unul dintre obiectivele majore ale proiectului „D.A.R.-ul vieții (Distanțare, Apropiere, Responsabilitate)”. Pentru că acțiunile Asociației „Ave Miriam” au generat întotdeauna o vizibilă emulație în sânul comunității locale, și de această dată părinții copiilor care beneficiază de pe urma programelor derulate de organizația amintită s-au mobilizat și au dat o mână de ajutor, ca voluntari, la realizarea amenajărilor preconizate.

Detalii despre obiectivele proiectului „D.A.R.-ul vieții (Distanțare, Apropiere, Responsabilitate)” ne-a oferit, firește, chiar părintele protopop Zorel Zima:

„Ne-am propus amenajarea unui nou spațiu de recreere, prima sală a oratoriului „Colț de Rai” urmând să fie rezervată pentru mini-conferințele educative, studiile de caz, activitățile cu tematică educativă și îndeletinicirile bazate pe cultivarea abilităților practice. Noua sală, amenajată prin acest proiect, va fi destinată exclusiv activităților recreative și de relaxare, aceasta fiind dotată cu aparatura necesară practicării tenisului de masă, gaming-ului, biliardului și organizării unor concursuri de karaoke.

Am continuat cu amenajarea curții, unde copiii și tinerii noștri au «colorat» ambientul, pictând gardul care delimitează incinta, iar noi, adulții, ne-am îngrijit de dotarea spațiului cu materiale de suport pentru activitățile sportive. Au fost montate coșuri de baschet și un fileu pentru volei, porțile terenului de fotbal au fost recondiționate, iar ca element de noutate subliniez oportunitatea practicării tirului cu arcul.

Desigur, participarea la activitățile din cadrul proiectului a fost adaptată normelor sanitare impuse de contextul epidemiologic actual, cu scopul de a oferi atât siguranță celor care s-au implicat în ducerea la bun sfârșit a tuturor acțiunilor propuse de organizatori, cât și un climat de lucru – chiar dacă «distanțat» – propice dezvoltării relațiilor interpersonale, vitale, în această perioadă, când noi toți, dar mai ales copiii și tinerii, am fost privați de o viață socială normală, fiind constrânși să «trăim» în mediul online.”

Părintele protopop Zorel Zima a mărturisit că are și o mare dezamăgire, aceasta ținând de anularea tradiționalei tabere de vară, cauza fiind pandemia de coronavirus, care face imposibilă organizarea unui eveniment de amploarea celor de anul trecut – „Să mergem împreună” (Lunca Vișagului și Valea Drăganului) și „Vacanța mea, aventură și cunoaștere” (Băița și Nucet) – la care au participat sute de copii și tineri români și italieni.

Totuși, revenind la un ton optimist, distinsul nostru interlocutor a evidențiat, la finalul interviului acordat, care este principalul beneficiu al derulării proiectului inițiat de Asociația „Ave Miriam” și coordonat de profesoara Carmen Zima:

„Chiar dacă nu am realizat ce doream în  «cantitatea» dorită, punctual și «calitativ» avem bucuria reușitei proiectului, căci tinerii și copiii, în  limitele impuse de normele sanitare preventive, păstrând distanța fizică dintre ei, s-au apropiat, totuși, din punct de vedere social-comunitar, reușind să comunice, să interacționeze și să petreacă momente unice, într-o atmosferă caldă, prietenească și rămânând în permanență conștienți că trebuie să se protejeze pe ei, dar și pe semenii lor. Acesta este, în fond, „D.A.R.-ul vieții”, echipa de proiect, coordonată de profesoara Carmen Zima, propunându-și să le ofere copiilor și tinerilor încă o oportunitate de relaționare comunitară și de dezvoltare armonioasă, aproape de Dumnezeu și unii de alții.”