Ziua de 11 noiembrie 2003 rămâne înscrisă cu litere de foc şi sânge în istoria oștirii române, atunci căzând la datorie, în teatrul de operații din Afganistan, sergentul-major Silviu-Iosif Fogorași, camaradul său Mihail-Anton Samuilă, tot sergent-major, grav rănit, urmându-l în veșnicie peste numai trei zile, la 14 noiembrie.

 

Instituită prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat, Ziua Veteranilor a fost marcată și la Beiuș, printr-un moment comemorativ, organizat joi, 11 noiembrie, la Cimitirul Eroilor.

Comemorarea Eroilor Neamului a fost organizată de Primăria și Casa de Cultură Beiuș, în colaborare cu unitatea militară locală. Chiar dacă pandemia de coronavirus a impus luarea unor măsuri drastice de distanțare socială, la eveniment au participat primarul Gabriel Popa, câteva cadre militare active, în rezervă și retragere, în frunte cu locotenent-colonelul Angelin Buf, comandantul unității militare din Beiuș, soția Speranța și foști camarazi de-ai eroului Mihail-Anton Samuilă, de la Unitatea Militară 02000 Oradea, reprezentanţii filialei Bihor și ai subfilialei Beiuș din cadrul Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, precum și Gabriel Ojică, președintele Asociației de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Unirea” Beiuș.

Festivitatea comemorativă a început, firește, cu intonarea Imnului de stat, după care au urmat slujba de pomenire săvârșită de părintele Marian-Vasile Popa, protopopul ortodox al Beiușului, Seghiștei și Șteiului și depunerea unor jerbe și coroane de flori la Obeliscul din Cimitirul Eroilor și pe mormântul Eroului din Afganistan, sublocotenentul post mortem Mihail-Anton Samuilă.

La finalul evenimentului, primarul Gabriel Popa a dat glas recunoștinței întregii comunități față de jertfele înaintașilor, sacrificiul și dragostea acestora pentru gloria Tricolorului românesc stând la temelia libertății noastre: „Este o zi de reculegere, în primul rând, în memoria celor care s-au jertfit pentru Țară, este o zi de sărbătoare, în același timp, praznicul Marelui Mucenic Mina, care a fost soldat și s-a sacrificat pentru semenii săi. Este, totodată, un moment de recunoștință pentru cei care au operat în teatrele de război, pentru românii care au luptat dincolo de graniță și mai ales pentru cei care au dat jertfa supremă, așa cum este și cazul eroului nostru Mihail-Anton Samuilă.

Așadar, este o zi în care avem datoria de onoare de a le aduce un omagiu soldaților, veteranilor și eroilor, care au luptat pentru noi și pentru România”.